Caută
Close this search box.

Comisia Europeană suspendă aprobarea PNRR-ului lui Viktor Orban

ungaria

Comisia Europeană suspendă aprobarea planului de redresare al lui Viktor Orban, anunţă într-un mesaj pe Twitter europarlamentarul Dacian Cioloş, precizând că acest fapt nu înseamnă pedepsirea Ungariei.

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Vera Jourova, a declarat în Parlamentul European că nu s-a decis suspendarea aprobării planului de redresare al Ungariei.

Conform Politico.eu, care citează oficiali şi diplomaţi, planul de redresare al Ungariei nu va primi aprobarea Comisiei Europene până la 12 iulie, din cauza nemulţumirii faţă de măsurile anticorupţie, nefiind îndeplinite două dintre criteriile de evaluare, conform News.ro.

„M-am consultat cu cabinetul doamnei preşedinte şi cu colegii care sunt responsabili de fondurile de redresare şi rezilienţă şi cu evaluarea planurilor. Şi nu există o astfel de ştire, nu am oprit nimic, procesul continuă. Sigur că ne uităm la mecanismele de control din statele membre”, a spus Jourova, potrivit G4Media.

El precizează că Grupul Renew Europe din Parlamentul European, grup al cărui lider este, a cerut încă de săptămâna trecută suspendarea procedurii de aprobare a Planului de Redresare al Ungariei, pentru că nu există garanţii că banii vor ajunge la ungurii cinstiţi şi care merită, şi nu la apropiaţii premierulului Viktor Orban.

El precizează că suspendarea aprobării Planului de redresare ungar nu înseamnă ”pedepsirea” Ungariei, ci a nu sponsoriza cleptocraţia lui Viktor Orban.

Suspending the plan doesn’t mean “punishing” Hungary. It means not sponsoring Orban’s kleptocracy.

In a Eurobarometer from June 2020, 87% of the surveyed Hungarians describe corruption in HU as widespread. THEY deserve the recovery money, not Orban’s son-in-law.

— Dacian Cioloş (@CiolosDacian) July 7, 2021

”Într-un Eurobarometru din iunie 2020, 87% dintre cetăţenii ungari chestionaţi au descris corupţia din Ungaria ca fiind larg răspândită. Ei merită banii pentru redresare, nu ginerele lui Orban”, afirmă Cioloş.

Corupţia în Ungaria lui Orban este sistemică, iar regimul său nu recunoaşte juridicţia Parchetului European, continuă Dacian Cioloş.

”Garanţia că banii contribuabililor europeni nu ajung în buzunarul greşit trebuie să existe înainte ca planul de 7,2 milliarde să fie aprobat”, subliniază europarlamentarul român.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri