Caută
Close this search box.

VIDEO Consiliul Concurenţei se va putea uita, cu mandat, în telefoanele şi laptopurile personale ale reprezentanţilor din companiile investigate

chiriţoiu

Consiliul Concurenţei va putea cerceta, cu mandat judecătoresc, informaţiile din telefoanele, tabletele şi laptopurile personale ale reprezentanţilor companiilor în cadrul unei investigaţii, a afirmat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele instituţiei, într-un interviu acordat Agerpres.

Acest lucru va fi posibil de la sfârşitul anului, după ce în legislaţia naţională va fi preluată o directivă europeană care permite inspectorilor de concurenţă din toate statele membre să analizeze informaţii stocate în cloud şi în aparatele personale ale celor investigaţi.

Acum este mai puţin probabil să găsim dovezi pe hârtii, e mult mai probabil că vom găsi în viitor, din ce în ce mai mult, dovezile unor comportamente ilegale, le vom găsi în computere, în cloud, în locuri în care ne este mai greu să căutăm în momentul de faţă şi atunci trebuie să ne perfecţionăm şi noi instrumentele.

Doi: trebuie să ne îmbunătăţim şi baza legală şi există o directivă europeană care a intrat în vigoare anul trecut şi pe care o vom transpune în acest an, care ne creează pârghiile legale pentru a accesa medii electronice de stocare a informaţiei, inclusiv telefoanele mobile, smartphone-urile, cloud-ul, informaţii pe care nu le găseşti în desktop. Noi, ca şi restul lumii europene, ne vom adapta, ne vom îmbunătăţi metodele de culegere a informaţiilor”, a declarat Chirițoiu.

Chiriţoiu s-a referit, în interviu, şi la preţul mare al energiei din această perioadă, care este cauzat în principal de scumpirea certificatelor de emisii de dioxid de carbon. Acest lucru nu înseamnă că furnizorii fac ceva ilegal. La fel, Consiliul Concurenţei nu are indicii că preţul carburanţilor ar fi unul incorect.

La energie electrică, preţurile nu diferă foarte mult de la un furnizor de altul, însă la gaze – da şi este surprinzător faptul că nu sunt mai mulţi consumatori dispuşi să-şi schimbe contractul, o soluţie în acest sens fiind simplificarea procedurii, consideră Chiriţoiu.

De asemenea, Consiliul a primit sesizări din Parlament că distribuitorii de gaze nu respectă legea prin care trebuie să racordeze gratis noii consumatori şi investighează acest aspect.

Preşedintele Consiliului Concurenţei a vorbit, în interviu, şi despre problemele care există la Metrorex, Tarom şi Complexul Energetic Oltenia, precum şi despre soluţiile posibile pentru rezolvarea lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri