Caută
Close this search box.

Viktor Orban, introdus de RSF pe lista inamicilor libertăţii presei

ungaria

Reporteri Fără Frontiere (RSF) l-a înscris pe premierul suveranist ungar Viktor Orban pe lista sa a ”inamicilor libertăţii presei”, primul şef de Guvern al unui stat membru al Uniunii Europene (UE) al cărui nume apare pe această listă, relatează DPA.

”De când au ajuns la putere în 2010,, Viktor Orban şi Partidul său Fidesz au preluat treptat constroloul asupra peisajului media din Ungaria”, anunţă asociaţia jurnaliştilor.

”Radiodifuzorii publici au fost centralizaţi în holdingul media de stat MTVA, din care face parte şi unica agenţie de presă unhară, MTI”, denunţă într-un comunicat RSF.

”Presa regională este deţinută 100% de antreprenori loiali lui Orban din vara lui 2017. În toamna lui 2018, aproape 500 de întreprinderi media proguvernametale au fuzionat într-un holding pentru a-şi coordona la centru acoperirea”, pecizează asociaţia.

Pe această listă a ”inamicilor libertăţii presei” se află numele a 37 de şefi de stat şi de guverne care reprimă dur libertatea presei.

În afară de Orban, pe listă au fost introduse recent numele preşedintelui brazilian Jair Bolsonaro, care a incitat în mai multe rânduri împotriva presei, şi prinţului moştenitor al Arabiei Saudite, Momammed bin Salman, supranumit MBS.

RSF îl acuză pe MBS, între altele, de crime împotriva umanităţii şi de asasinarea lui Jamal Khashoggi.

Şefa Executivului local din Hong Kong Carrie Lam se află, de asemenea, pe această listă.

”În regiunea administrativă specială (Hong Kong), ziarul Apple Daily, un simbol al libertăţii presei, şi-a încetat activitatea în iunie”, precizează asociaţia.

RSF a înscris nume noi pe această listă, în mod neregulat, începând din 2001.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri