Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a afirmat, luni, după întâlnirea cu reprezentaţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, că rezolvarea crizei preţurilor materialelor de construcţie este o prioritate pentru PNL, menţionând că la nivelul coaliţiei de guvernare s-a luat decizia modificării legislaţiei pentru a permite actualizarea valorii contractelor în funcţie de variaţia preţurilor.

„Am avut astăzi la Parlament o întâlnire cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României. Discuţiile au vizat priorităţile legislative cu impact pentru mediul de afaceri, în noua sesiune legislativă care începe din 1 septembrie, în domenii precum energia, achiziţiile publice, educaţia, insolvenţa, turismul, debirocratizarea, precum şi legea consumatorului vulnerabil, în contextul majorărilor de preţuri la facturile de energie”, a scris Orban pe Facebook.

El a menţionat că reprezentanţii CDR au prezentat viziunea privind domeniile majore ce necesită finanţare europeană.

„Un alt subiect a fost criza preţurilor materialelor de construcţie, care blochează lucrările de infrastructură publică. I-am informat pe reprezentanţii CDR că aceasta este o prioritate pentru PNL, iar la nivelul coaliţiei de guvernare am luat deja decizia să îmbunătăţim legislaţia, astfel încât să permitem actualizarea valorii contractelor în funcţie de variaţia preţurilor la materialele de construcţii”, a adăugat Orban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here