Caută
Close this search box.

Atac armat într-o universitate din Rusia. Mai mulți studenți au fost uciși VIDEO

Cinci persoane au fost ucise și cel puțin șase, rănite, după ce un student în vârstă de 18 ani a deschis focul în campusul Universității din Perm, în vestul Rusiei. Atacatorul, care postare anterior un mesaj pe o rețea de socializare, a fost ucis de autorități.

Atacatorul a fost ucis, a anunţat guvernatorul regiunii Perm, Dmitri Mahonin, citat de agenţia de presă TASS. Comitetul de anchetă rus de pe lângă Parchetul General a indicat că atacul a fost comis de către un student, specificând că cinci persoane şi-au pierdut viaţa, iar cel puţin şase au fost rănite.

Serviciul de presă al universităţii a indicat că o persoană a fost rănită, iar unii studenţi şi profesori s-au baricadat în săli de clasă, conform TASS. Imagini video arată persoane sărind prin ferestrele de la primul etaj ca să scape din clădire. Martori au declarat portalului independent Meduza că au văzut un bărbat în uniformă militară trăgând dintr-o puşcă mitralieră. Serviciul de presă al universităţii a declarat însă că focurile au fost trase dintr-un pistol traumatic.

Captura video Aleph News

Mesajul atacatorului pe o rețea de socializare: Ceea s-a întâmplat nu a fost un atac terorist. Nu am stat în organizații extremiste și nu am fost un om religios. Nimeni nu știa ceea ce plănuiam să fac. Am organizat totul singur. M-am gândit mult la asta, au trecut anii și acum am înțeles că a venit momentul mult visat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri