Caută
Close this search box.

Cei patru agresori ai jurnaliștilor și ai activistului de mediu, puşi sub control judiciar

Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei i-a pus sub control judiciar pe cei patru bărbaţi acuzaţi de agresarea unui activist de mediu şi a doi jurnalişti care realizau un documentar despre tăierile ilegale de păduri din judeţul Suceava.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, sâmbătă s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă inculpaţi, dintre care trei sunt cercetaţi pentru lovire sau alte violenţe, iar unul pentru purtare abuzivă.

„În fapt s-a reţinut că, în ziua de 16.09.2021, în locul denumit Pârâul Rusului de pe raza comunei Panaci, judeţul Suceava, cei patru inculpaţi au lovit cu pumnii şi picioarele trei persoane vătămate ce realizau un documentar despre tăierile ilegale de arbori din păduri. Una dintre persoanele vătămate a fost supusă unui tratament degradant. (…)

Dispunerea acestor măsuri au avut în vedere limitele de pedeapsă ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, precum şi asigurarea bunei desfăşurări a urmăririi penale şi înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică”, precizează sursa citată de Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri