Caută
Close this search box.

Galaţi: Panică într-un autobuz după ce un bărbat a ameninţat cu un cuţit

Panică într un autobuz plin cu pasageri după ce între trei bărbaţi a izbucnit un scandal, iar unul dintre ei a scos un cuţit cu care a început să-i ameninţe pe cei din jur.

Incidentul s a produs sâmbătă seară, într un autobuz din Galaţi, şi a fost aplanat de un echipaj de jandarni aflat în misiune de asigurare a ordinii publice la Stadionul Oţelul, unde avea loc un meci de fotbal din Liga a III-a.

Şoferul autobuzului a văzut jandarmii la stadion şi a oprit mijlocul de transport în comun în dreptul acestora, spunându-le că trei bărbaţi sunt agresivi, iar unul dintre ei a scos un cuţit şi îi ameninţă pe ceilalţi doi. Jandarmii au văzut călătorii panicaţi şi au urcat în autobuz să îi extragă pe cei trei scandalagii. În momentul în care a observat jandarmii, una dintre persoane, un bărbat în vârstă de 23 ani, a aruncat un cuţit printre băncile din spate ale autobuzului şi a încercat să le distragă atenţia.

„Cei trei bărbaţi, cu vârstele de 20 ani, 23 ani şi 33 ani, au fost coborâţi din autobuz, iar cu privire la scandalul provocat aceştia au declarat că între ei s-a iscat un conflict spontan pe fondul unor neînţelegeri şi reproşuri mai vechi, iar unul dintre ei a încercat să îşi impună punctul de vedere faţă de ceilalţi doi ameninţându-i cu un cuţit cu lungimea de 21 cm, pe care îl purta pe sub tricou”, au transmis jandarmii.

Jandarmii i-au dus pe cei trei la sediul poliţie, unde doi dintre ei au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în cuantum total de 2.000 lei pentru proferarea de injurii, expresii jignitoare şi ameninţări cu acte de violenţă, iar celui de-al treilea i-au întocmit actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept în mijloace de transport în comun a cuţitului.

Cercetările sunt continuate de către poliţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri