Caută
Close this search box.

Portul Constanţa ar putea fi folosit de companiile din Africa de Sud drept centru logistic

portul constanţa

Companiile din Africa de Sud ar putea folosi Portul Constanţa drept centru logistic în cadrul operaţiunilor comerciale cu România şi cu zona europeană, i-a transmis joi preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, ministrului-adjunct al Departamentului Relaţii şi Cooperare al Africii de Sud, Alvin Botes, în cadrul vizitei efectuate de acesta din urmă la sediul instituţiei.

În cadrul întâlnirii de la Bucureşti, cei doi au abordat subiecte de interes major pentru mediul de afaceri din România şi din Africa de Sud şi au identificat liniile optime de colaborare pentru ca volumul schimburilor comerciale dintre cele două ţări să crească pe termen mediu şi lung, se menţionează într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.

Portul Constanţa poate deveni un hub logistic pentru operatorii sud-africani, care să deservească România şi întreaga regiune. Din punctul nostru de vedere, transportul pe cale maritimă reprezintă cea mai viabilă soluţie în perspectiva intensificării schimburilor comerciale dintre România şi Africa de Sud. La nivelul Portului Constanţa, activităţile sunt derulate de operatori portuari privaţi, însă administraţia portului poate oferi spre concesiune terenuri ample din aceeaşi incintă. Totodată, Portul Constanţa deţine o capacitate de stocare de 5 milioane de tone de minereu de fier, ceea ce reprezintă o oportunitate pentru producătorii sud-africani, să creeze stocuri în cadrul zonei libere a portului pentru a putea deservi mai rapid cererea de astfel de materie primă din România şi nu numai„, a declarat preşedintele CCIR, Mihai Daraban, citat în comunicat.

La rândul său, ministrul-adjunct al Departamentului Relaţii şi Cooperare al Africii de Sud a menţionat că Guvernul ţării sale intenţionează să dezvolte un nou port în zona de sud-est a Africii de Sud.

În prezent, Africa de Sud efectuează o recalibrare a diplomaţiei economice pentru că începând cu 1 ianuarie 2021, a intrat în vigoare Acordul de Liber Schimb Continental African (AfCFTA), document care poate lărgi perspectiva de cooperare la nivel bilateral. Africa de Sud devine, astfel, o destinaţie propice pentru investitorii care urmăresc să-şi dezvolte afacerile pe continentul african, putând astfel accesa facilităţile oferite de acord. Guvernul nostru are în intenţie dezvoltarea unui nou port în zona de sud-est a Africii de Sud, astfel încât domeniul maritim şi naval va deveni unul extrem de important în ceea ce priveşte cooperarea dintre cele două state„, a apreciat Alvin Botes.

Potrivit datelor Oficiului Naţional Registrul Comerţului, valoarea totală al schimburilor comerciale România-Africa de Sud era de 168,92 de milioane de euro la sfârşitul anului trecut şi de peste 45 de milioane de euro la sfârşitul lunii martie 2021, se precizează în comunicatul CCIR.

Citește și: Câţi bani vin de la Comisia Europeană pentru sănătate

La nivelul lunii august 2021, în România activau un număr de 51 companii sud-africane, cu o valoare totală a capitalului social subscris de 5,2 milioane de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri