Caută
Close this search box.

Unul dintre şoferii implicaţi în conflictul din trafic, pe raza Sectorului 3, reţinut de poliţişti

Unul dintre şoferii implicaţi joi dimineaţă într-un conflict în trafic, pe raza Sectorului 3 al Capitalei, care ar fi lovit cu un obiect ascuţit, a fost reţinut, a informat  Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

În urma cercetărilor şi audierilor efectuate, unul dintre bărbaţii implicaţi în conflict, care ar fi lovit cu un obiect ascuţit, a fost reţinut. Cercetările sunt continuate de Secţia 23 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe„, a precizat Poliţia Capitalei.

Joi dimineaţa, Poliţia a fost alertată, prin apel la 112, că între doi conducători auto a avut loc o altercaţie, în urma unei şicanări în trafic, aceştia lovindu-se reciproc cu un obiect contondent, respectiv un obiect ascuţit.

La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiilor 12 şi 23, precum şi un echipaj de prim-ajutor.

„Din primele date a rezultat faptul că cei doi conducători auto s-ar fi şicanat în trafic, iar la o intersecţie, din zona unui parc, au coborât din autoturisme şi, după un schimb de replici, s-au lovit reciproc”, arăta sursa citată.

Bărbaţii au fost identificaţi şi audiaţi, potrivit Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri