Caută
Close this search box.

VIDEO Tragedie după ploile torentiale din SUA: cel puţin 44 de morţi la New York şi în regiunile învecinate

Oraşul New York se afla într-o situaţie dificilă joi, după ce s-a confruntat în noaptea precedentă cu ploi torenţiale şi inundaţii devastatoare care au provocat cel puţin 44 de morţi în metropola americană şi în regiunile sale învecinate, după trecerea furtunii tropicale Ida, informează AFP.

Poliţia din New York, capitala economică şi culturală a Statelor Unite, a confirmat cel puţin 13 victime, inclusiv mai mulţi rezidenţi care au rămas blocaţi şi s-au înecat în subsolurile unor locuinţe rudimentare şi uneori insalubre, amenajate în partea inferioară a unor imobile din cartierele Manhattan, Queens şi Brooklyn.

Pompierii newyorkezi au intervenit pentru a salva sute de persoane, scrie Agerpres.

Oraşul New York se afla într-o situaţie dificilă joi, după ce s-a confruntat în noaptea precedentă cu ploi torenţiale şi inundaţii devastatoare care au provocat cel puţin 44 de morţi în metropola americană şi în regiunile sale învecinate, după trecerea furtunii tropicale Ida, informează AFP.

Poliţia din New York, capitala economică şi culturală a Statelor Unite, a confirmat cel puţin 13 victime, inclusiv mai mulţi rezidenţi care au rămas blocaţi şi s-au înecat în subsolurile unor locuinţe rudimentare şi uneori insalubre, amenajate în partea inferioară a unor imobile din cartierele Manhattan, Queens şi Brooklyn.

Pompierii newyorkezi au intervenit pentru a salva sute de persoane.

La New York, uriaşa reţea a metroului local a fost repusă parţial în funcţiune joi, după ce numeroase staţii au fost inundate.

NWS, serviciul meteorologic american, a înregistrat un record absolut de precipitaţii, 80 mm într-o oră, în Central Park din New York.

„Am 50 de ani şi nu am văzut niciodată atât de multă ploaie”, a declarat Metodija Mihajlov, proprietarul unui restaurant din elegantul cartier Upper West Side, situat în apropiere de Central Park, considerat „plămânul verde” al oraşului New York. „Era ca şi cum ne aflam în junglă, cu o ploaie tropicală. A fost incredibil”, a declarat el.

La miezul nopţii, noul guvernator al statului New York, Kathy Hochul, a decretat „stare de urgenţă” în urma acestor inundaţii majore în toate comitatele limitrofe ale metropolei americane, o măsură care vizează aproximativ 20 de milioane de locuitori. Primarul din New York, Bill de Blasio, al cărui oraş începe să îşi revină după pandemia de coronavirus, a deplâns „un eveniment meteorologic istoric”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri