Caută
Close this search box.

Ciucă anunță că „vom avea alocat 7% pentru investiţii în bugetul pe 2022”

nicolae ciucă

Senatorul Nicolae Ciucă, propunerea PNL de premier, a declarat, joi, că în negocierile cu PSD şi UDMR s-a stabilit să existe o alocare de 7% pentru investiţii în programul de guvernare, în bugetul anului viitor.

„Am încheiat o rundă consistentă de negocieri. Am reuşit să înaintăm pe aspecte care erau în dezbatere la nivelul coaliţiei. S-au făcut paşi importanţi atât pe ceea ce înseamnă pachetul social, cât şi pe ceea ce înseamnă faptul că agreem să găsim soluţii astfel încât nu creştem taxele şi am stabilit să avem un procent de 7% pentru investiţii în programul de guvernare, în bugetul anului viitor, şi cred că ceea ce este cel mai important – un calendar, astfel încât până joi să avem Guvern. (…) S-a stabilit termenul limită astfel încât joi să avem un Guvern”, a spus Ciucă, la Palatul Parlamentului.

Întrebat dacă PNL va ceda Ministerul Finanţelor, Nicolae Ciucă a arătat că nu s-a stabilit şi că negocierile vor continua.

„În funcţie de negocieri, se va stabili”, a spus Ciucă.

El a afirmat că propunerea de premier din partea coaliţiei va fi stabilită în zilele următoare.

„Urmează să stabilim mâine. Ne vedem din nou. Au loc negocieri începând cu ora 12.00. Ca atare, toate aceste detalii vor fi stabilite în întâlnirile viitoare”, a afirmat Ciucă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri