Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat marţi că interdicţiile generale de călătorie nu vor împiedica răspândirea noii variante Omicron a coronavirusului, cerând ţărilor să adopte o abordare bazată pe o evaluare a riscurilor, relatează AFP .

”Interdicţiile generale de călătorie nu vor împiedica răspândirea internaţională şi sunt o povară grea asupra vieţilor şi mijloacelor de subzistenţă.

În plus, ele pot avea un impact negativ asupra eforturilor globale de sănătate în timpul unei pandemii, descurajând ţările să semnaleze şi să facă schimb de date epidemiologice şi de secvenţiere”, a indicat OMS într-un document tehnic.

Descoperirea variantei Omicron a declanşat temeri la nivel global privind o posibilă rezistenţă la vaccinuri şi ar putea prelungi pandemia de COVID-19 declanşată în urmă cu doi ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here