Caută
Close this search box.

Varianta rocadei premierilor, la un an şi jumătate, acceptată de PNL doar dacă primul premier e liberal

Liberalii sunt de acord cu varianta rocadei între premier, la un an şi jumătate, doar cu condiţia ca primul premier să fie de la PNL, au precizat surse liberale pentru News.ro.

Social-democraţii în schimb transmit că ar accepta această condiţie, doar dacă primul premier nu va fi Florin Cîţu.

Discuţiile cu PSD sunt aproape de finalizare, subiectele care vor fi analizate sunt cele legate de protocolul de coaliţie, premier şi portofoliile din noul executiv PNL-PSD-UDMR. Luni, discuţiile ar urma să se prelungească până târziu în noapte.

Potrivit surselor citate, cel mai probabil până vineri se va contura noua structură de guvernare, iar votul în Parlament va fi săptămâna viitoare.

Preşedintele aşteaptă de la cele trei partide, pe lângtă propunerile de premier, şi structura noului Executiv, au precizat sursele liberale.

Cei de la PNL trebuie să introducă varianta rocadei premierilor, la un an şi jumătate, prin forul de conducere, pentru validare. ”Liberalii nu vor accepta niciodată ca PSD să aibă primul premierul”, au spus sursele, precizând că premierul trebuie să fie de la PNL obligatoriu.

Pe de altă parte, şi cei de la PSD au discutat în Consiliul Naţional despre varianta rocadei şi nu vor, la rândul lor, să renunţe la premierul PSD, ca primă variantă în noul Executiv.

Liberalii spun că la consultările de la Cotroceni, partidele pot merge cu mai multe variante de premier, iar preşedintele este cel care va decide pe cine va desemna.

În împărţirea portofoliilor se va merge pe domenii, iar liberalii nu vor să renunţe nici la Finanţe, nici la Educaţie, Sănătate, Apărare, Energie, Transporturi. Cele două mari partide îşi vor împărţi ministerele în funcţie de importanţa lor, primele cele avizatoare, Justiţie cu Finanţe, apoi cele de forţă, Apărare cu Interne, economice, muncă, cultură, etc.

Potrivit planurilor PNL, se doreşte ca până la sfârşitul săptămânii, noul Guvern să fie finalizat, iar audierile şi votul în plenul comun, cel târziu săptămâna viitoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri