Caută
Close this search box.

Washingtonul avertizează Beijingul în legătură cu Taiwanul în ajunul summitului Biden-Xi

biden

Statele Unite au adresat sâmbătă un nou avertisment Beijingului legat de Taiwan, înaintea unui summit virtual prevăzut luni între preşedinţii american, Joe Biden, şi chinez, Xi Jinping, notează AFP.

Într-o discuţie cu omologul său chinez Wang Yi, secretarul de stat american, Antony Blinken, „şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la continua presiune militară, diplomatică şi economică a Republicii Populare Chineze împotriva Taiwanului”, potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat.

Joe Biden şi Xi Jinping urmează să aibă a treia întrevedere luni seară, ora Washingtonului (marţi în zori la Beijing), prin videoconferinţă. Discuţia dintre Antony Blinken şi Wang Yi a fost destinată să pregătească acest summit.

Şeful diplomaţiei americane „a îndemnat Beijingul să angajeze un dialog semnificativ” pentru a rezolva diferendele sale cu Taipeiul „în mod paşnic şi într-o manieră conformă cu dorinţele şi interesele poporului din Taiwan”, potrivit Departamentului de Stat.

Summitul Biden-Xi are loc într-un context de acumulare a disputelor între Washington şi Beijing care îşi afişează fiecare fermitatea în poziţiile sale privind comerţul sau drepturile omului.

Tensiunile au escaladat în ultimele săptămâni cu privire la Taiwan, pe care Beijingul îl consideră drept o provincie rebelă ce trebuie să se întoarcă sub tutela sa. China şi-a intensificat activitatea militară în apropierea insulei în ultimele luni, iar Washingtonul şi-a reiterat angajamentul de a ajuta Taipeiul să-şi construiască şi să-şi consolideze apărarea.

Summitul de luni „constituie o oportunitate pentru cei doi lideri de a discuta despre cum să gestioneze în mod responsabil concurenţa dintre Statele Unite şi Republica Populară Chineză, lucrând în acelaşi timp împreună în domeniile în care interesele lor se aliniază”, a adăugat diplomaţia de la Washington.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri