Caută
Close this search box.

FDA autorizează vaccinarea cu doze ”booster” Pfizer pentru tinerii de 16 şi 17 ani

enoriaşi vaccinaţi

Agenţia pentru alimente şi medicamente (FDA) din Statele Unite a decis joi să scadă limita de vârstă de la care o persoană poate fi vaccinată cu o doză de supra-rapel („booster”) a vaccinului anti-COVID-19 dezvoltat de Pfizer-BioNTech şi a autorizat aceste doze suplimentare pentru adolescenţii de 16 şi 17 ani, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Anunţul a fost făcut la o zi după datele publicate de compania Pfizer care arată că doza „booster” are potenţialul de a fi crucială în combaterea variantei Omicron a noului coronavirus.

Cererea de autorizare de urgenţă a dozei „booster” pentru această grupă de vârstă a fost depusă de Pfizer-BioNTech în urmă cu mai puţin de două săptămâni.

Doza „booster” a vaccinului Pfizer-BioNTech poate fi administrată tinerilor de 16 şi 17 ani dacă au trecut cel puţin şase luni de la finalizarea schemei iniţiale de vaccinare, a precizat FDA.

Până în prezent, aproximativ 4,7 milioane de tineri cu vârste de 16 şi 17 ani au fost vaccinaţi în Statele Unite cu schemă completă şi peste 2,5 milioane dintre ei au primit a doua doză în urmă cu peste şase luni.

Vaccinul Pfizer este singurul ser anti-COVID-19 autorizat în Statele Unite pentru persoanele sub 18 ani, iar primele două doze pot fi administrate încă de la vârsta de cinci ani.

În contextul în care perioada sărbătorilor de iarnă se apropie, iar „variantele Delta şi Omicron continuă să se răspândească, vaccinarea rămâne cea mai bună protecţie împotriva COVID-19”, a declarat într-un comunicat directorul interimar al FDA, Janet Woodcock.

„Eficacitatea vaccinului anti-COVID-19 scade după a doua doză pentru toţi adulţii şi pentru grupele de 16 şi 17 ani”, a adăugat Peter Marks, coordonator ştiinţific în cadrul FDA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri