Rareș Bogdan a dezvăluit ce s-a discutat în ședința de marți a coaliției de guvernare. Prim-vicepreședintele PNL afirmă că prioritățile momentului sunt PNRR și măsurile care vizează salariile și, în special, pensiile.

„Când deja ai un Guvern care urmează să intre complet, și cu secretari de stat, șefi de companii, șefi de agenții, în pâine, e absolut normal să ai mult de discutat, mai ales că sunt două viziuni, sunt două ideologii care trebuie compatibilizate. Un proiect pentru România extrem de important, un PNRR care are nu jaloanele din 2004-2005, nu stegulețe, dar are niște condiționalități extrem de clare. Sperăm să putem aduce primii bani pe casele de marcat, (…) de asemenea pe A3, Autostrada Transilvania, acolo avem facturi de vreo 600 de milioane, să reușim să tragem 130 de milioane din cei 1,8 miliarde care au ajuns deja. Acestea sunt prioritățile, deci practic programul plus măsurile legate de salarii, de pensii în special, cei 10% acordați pentru pensii, respectiv 25% pentru pensia minimă de 800 de lei, ajutorul pentru persoanele cu dizabilități (…)”, a explicat liberalul, potrivit stiripesurse.ro.

„Am discutat o primă schemă, sunt două variante de lucru pe prefecți, respectiv aici încă nu am ajuns la o concluzie dacă vom merge pe ideea că acolo unde există președinți de consilii județene celălalt partid să dea prefectul. Noi avem 17 președinți de consilii județene, majoritatea grupați în Transilvania, Bucovina, Banat și două județe pe Dunăre, plus Constanța. Cei din PSD au 21 de prefecți, restul fiind UDMR, aceștia sunt în Moldova și sud, Valahia, Dobrogea, sudul Moldovei, Oltenia”, a mai afirmat eurodeputatul.

Potrivit lui Rareș Bogdan, s-a discutat și despre necesarul de bani pentru măsurile de anul viitor, dar și despre partea de investiții.

Citește și: Raluca Turcan, despre Rareș Bogdan: ”Are pusee de megalomanie”

„Gândiți-vă că pe măsurile inițiale erau necesare 26 de miliarde necesari pentru anul viitor, pe cele acceptate sunt 13,4 miliarde, urmează ca Adrian Câciu să găsească formula pentru a acoperi acești bani. Inițial pe prima formulă, cu creștere de 7%, erau undeva la 8 miliarde, deci trebuie găsită această diferență, dar se va găsi din încasări. Am discutat de Radarul mărfurilor, de modalitatea în care la vamă se va reuși să se fiscalizeze absolut tot la intrarea în țară. Am discutat despre partea de investiții, prioritizarea pe investițiile din infrastructură”, a mai spus Rareș Bogdan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here