Caută
Close this search box.

Un dosar, în care Radu Mazăre şi Decebal Făgădău au fost trimişi în judecată a fost retrimis la DNA

radu mazăre

Un dosar în care foştii primari ai municipiului Constanţa Radu Mazăre şi Decebal Făgădău au fost trimişi în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru complicitate la abuz în serviciu, respectiv abuz în serviciu, a fost retrimis la procurori. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Constanţa şi este definitivă.

Curtea de Apel Constanţa a decis să admită contestaţiile formulate de persoanele trimise în judecată în acest dosar, a desfiinţat hotărârea Tribunalului Constanţa şi a rejudecat, admiţând excepţiile invocate.

Astfel, magistraţii au constatat „nulitatea absolută a declaraţiei de martor a inculpatei Munteanu Mariana din data de 24 octombrie 2017” şi au dispus excluderea din dosar a acestei declaraţii.

De asemenea, Curtea de Apel Constanţa a constatat „nulitatea absolută a actelor efectuate după data extrădării efective a inculpatului Mazăre Radu Ştefan, în baza Mandatului de Arestare Preventivă nr. 1/10.01.2018, inclusiv a rechizitoriului nr. 168/P2017 din 19.10.2020 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – ST Constanţa”.

Instanţa a dispus restituirea cauzei la DNA Constanţa. Decizia instanţei este definitivă.

DNA a anunţat, în octombrie 2020, trimiterea în judecată a mai multor persoane, printre care şi Radu Mazăre şi Decebal Făgădău, dar şi funcţionari din cadrul Primăriei Constanţa, la data comiterii faptei.

„Cei şase inculpaţi, funcţionari în cadrul Primăriei Constanţa, în cursul anului 2013, ar fi reautorizat, în mod nelegal, construirea unui imobil de lux deja ridicat în proporţie de 95% pe plaja din Mamaia, pentru care anterior, autorizaţia de construire iniţială fusese anulată definitiv şi irevocabil de instanţa civilă”, arăta atunci DNA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri