Caută
Close this search box.

Un ofiţer DGA a muncit sub acoperire, la Vama Borş, pentru a monitoriza şpaga

ofiţer dga

Pare un film de acțiune însă este vorba despre o investigație anticorupție care s-a derulat pe o perioadă de mai multe luni și care a avut ca rezultat spargerea rețelei de șpăgari din Vama Borș.

Ancheta a început încă de anul trecut ca urmare a unei sesizări din oficiu a Serviciului Judeţean Bihor al DGA şi a unor denunţuri înregistrate la Parchetul Bihor.

Unul dintre ofițerii DGA cu atestat de șofer profesionist a fost autorizat ca investigator sub acoperire şi, sub un nume de cod, a dat examene și a lucrat luni de zile la o firmă de transporturi, ca şofer de TIR, calitate în care, desigur, a fost trimis şi în curse externe. Așa că a descoperit, din interior, corupția colegilor din Poliția de Frontieră.

După ce s-au adunat informațiile necesare au urmat perchezițiile. Astfel, pe 7 decembrie, Polițiștii DGA și procurorii au descins la Vama Borș. Șase polițiști de frontieră au fost duși la audieri și reținuți, fiind cercetați pentru luare de mită.

Aceștia ar fi luat sume cuprinse între 50 lei și 100 euro de la șoferii de TIR care intrau ori ieșeau din ţară, ca să nu-şi îndeplinească îndatoririle de serviciu. Adică să nu le verifice documentele sau să-i ia peste rând, în faţa altor transportatori, ca să le reducă timpii de așteptare, dar și să nu înregistreze eventualii pasageri care ar fi trebuit să intre în carantină.

Pe 10 decembrie, 5 dintre agenții reţinuți au fost arestați preventiv pentru 30 de zile de către Tribunalul Bihor, dar după o săptămână Curtea de Apel Oradea a schimbat măsura inițială cu cea a arestului la domiciliu pentru 15 zile.

Ads

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri