Caută
Close this search box.

Două colegii importante trec în online

Şcoala online

Colegiile naţionale „I. L. Caragiale” şi „Mihai Viteazul” din municipiul Ploieşti trec, începând de vineri, la cursuri în sistem online, din cauza creşterii numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus în cadrul unităţilor.

Părinţii elevilor celor două colegii au primit, joi seară, mesaje prin care sunt anunţaţi despre decizia de trecere a cursurilor în online.

Astfel, la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” sunt peste 40 de elevi testaţi pozitiv, cinci clase sunt deja în online, iar conducerea unităţii de învăţământ anunţă că nu poate asigura suplinirea pentru opt cadre didactice care se află în izolare sau carantină.

De asemenea, 16 cadre didactice de la Colegiul Naţional „I. L. Caragiale”, dar şi zeci de elevi, sunt în carantină sau în izolare, au precizat, pentru Agerpres, surse din cadrul unităţii de învăţământ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri