Caută
Close this search box.

Florin Răducioiu va fi team managerul echipei Dinamo Bucureşti

florin răducioiu

Fostul internaţional Florin Răducioiu a fost numit team manager la Dinamo Bucureşti şi va fi prezentat oficial, alături de antrenorul Flavius Stoican.

Lotul dinamoviştilor va fi prezent mâine dimineaţă, la vizita medicală programată la „Chiajna Medical Center” şi va efectua după-amiază, în cantonamentul de la Săftica, prima şedinţă de pregătire sub comanda noului antrenor principal Flavius Stoican.

În vârstă de 51 de ani, fostul atacant al Generaţiei de Aur, Florin Răducioiu, care a evoluat la echipe precum Brescia, AC Milan, Espanyol sau Stuttgart, s-a lansat în fotbalul profesionist la Dinamo Bucureşti.

Flavius Stoican a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, la 17 decembrie, când administratorul special al clubului, Iuliu Mureşan, a anunţat ruperea contractului cu Mircea Rednic.

Despărţirea de Rednic a survenit după ce Dinamo a încheiat anul 2021 pe penultimul loc (15), cu 12 puncte din 21 de etape, la şapte puncte de ocupanta poziţiei a 14-a (FC U Craiova).

Rednic semnase pe 1 octombrie un contract până la finalul sezonului, după demiterea italianului Dario Bonetti, în urma eşecului cu FCSB (0-6).

Stoican (45 ani), fost jucător la Dinamo (2002-2003 şi 2007-2008), a pregătit în două rânduri echipa bucureşteană, 2013-2014 şi 2015, dar a fost şi antrenor al formaţiei secunde a clubului.

În acest sezon, Stoican a fost antrenor la FC U Craiova în doar patru partide în luna octombrie. El le-a mai pregătit în carieră pe Minerul Valea Copcii, CSM Şcolar Reşiţa, Chindia Târgovişte, CS Mioveni, FC Voluntari, Zimbru Chişinău, Pandurii Târgu Jiu, Politehnica Iaşi, Petrolul Ploieşti şi ACS Viitorul Târgu Jiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri