Caută
Close this search box.

OMS, avertisment: E periculos să credem că Omicron este ultima variantă

omicron

Șeful OMS a avertizat că este periculos a presupune că varianta Omicron ar anunța sfârșitul celei mai acute faze a pandemiei de Covid-19, îndemnând națiunile să rămână concentrate pe stoparea pandemiei, transmite Reuters.

„Este periculos să presupunem că Omicron va fi ultima variantă și că suntem în finalul jocului”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus într-o ședință a consiliului executiv al Organizației Mondiale a Sănătății, la doi ani de pandemie Covid-19 care a ucis aproape 6 milioane de oameni.

„Din contră, la nivel global condițiile sunt ideale pentru apariția mai multor variante”, a mai spus, luni, Tedros.

Deși numărul total al cazurilor de îmbolnăvire a ajuns la aproape 350 de milioane odată cu valul Omicron, impactul mai puțin dăunător și prevalența vaccinurilor a dus la o stare de optimism în unele părți ale lumii, că ce-a fost mai greu în această pandemie s-ar putea să fi trecut.

Tedros, primul lider african al OMS care conduce fără opoziție în al doilea mandat, a îndemnat la disciplină și unitate în combaterea coronavirusului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri