Partidul Mişcarea Populară trece printr-o ruptură, după ce o parte a conducerii partidului a convocat un Colegiu Naţional, în care a stabilit un congres, pentru alegerea unei noi conduceri, în luna februarie.

După ce preşedintele formaţiunii, Cristian Diaconescu, a anunţat că nu recunoaşte decizia luată miercuri, afirmând că este ilegală, un nou grup de whattsapp s-a format, cu reprezentanţii presei, în care a fost postat un comunicat cu antetul PMP.

Noul grup de presă a fost denumit PMP Presă Oficial, pe el postându-se ultimul comunicat al formaţiunii, în care transmitea că ”regretă declaraţiile domnului preşedinte Cristian Diaconescu cu privire la întrunirea statutară a Colegiului Naţional PMP prin care sugerează că toţi liderii PMP care s-au întrunit au o altă agendă”.

Pe grupul vechi de presă, s-a transmis că mesajele sunt transmise din partea preşedintelui partidului, Cristian Diaconescu.

”Colegiul Naţional al PMP s-a întrunit statutar în data de 12 ianuarie 2022, cu prezenţa a 46 de membri din 69, şi a decis convocarea Congresului PMP în data de 19 februarie 2022, la Bucureşti, pentru alegerea unei noi conduceri”, se arăta în mesajul transmis de PMP, pe pagina oficială de Facebook a formaţiunii, ca reacţie la anunţul lui Cristian Diaconescu, privind ilegalitatea deciziei convocării Colegiului Naţional şi a stabilirii congresului.

La Colegiul Naţional de miercuri seară, au participat liderii filialelor PMP Iaşi, PMP Prahova, PMP Caraş Severin, PMP Bistriţa Năsăud, PMP Bucureşti, PMP Sector 1, PMP Sector 3, PMP Sector 4, PMP Sector 6, PMP Buzău, PMP Maramureş, PMP Sălaj, PMP Dolj, PMP Gorj, PMP Bacău, PMP Mehedinţi, PMP Mureş, PMP Botoşani, PMP Cluj, PMP Hunedoara, PMP Satu Mare, PMP Covasna, PMP Harghita, PMP Giurgiu, PMP Ialomiţa, PMP Tulcea, PMP Vaslui, PMP Vâlcea, PMP Vrancea, PMP Suceava, PMP Ilfov, precum şi alţi lideri ai PMP care sunt membri ai Colegiului Naţional – aleşi locali şi vicepreşedinţi”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here