Caută
Close this search box.

Marele antrenor Mircea Lucescu a ajuns în România, în cursul nopţii

dinamo kiev

Tehnicianul român Mircea Lucescu a ajuns noaptea trecută, la București, în jurul orei 02.00. „Il Luce” a plecat din Ucraina vineri, la primele ore ale dimineții, cu mașina, alături de ceilalți oameni din staff-ului său de la Dinamo Kiev.

„Nu vreau să dau nici un interviu, pentru că orice aș zice s-ar interpreta acolo. Am plecat de la baza de antrenament, pe la ora 6 dimineața, așa că nu am văzut prea multe”, a spus Mircea Lucescu, pentru ProSport.

Arcadie Zaporojanu, unul dintre colaboratorii lui Mircea Lucescu, a vorbit pentru Digi Sport despre situație şi a explicat ce variantă a fost aleasă pentru revenirea în ţară.

”Suntem în drum spre Chișinău. Sunt în mașină cu Mircea Lucescu și asistenții Emil Caras și Ognjen Vukoievic, sper ca până la ora 19:00 să ajungem la vama Ucrainei cu Moldova”, a declarat Arcadie Zaporojanu, pentru Digi Sport.

Spre seară, maşina a ajuns la Iaşi, de unde Lucescu a fost preluat de un autoturism venit de la Bucureşti, pentru că nu a fost de acord să înnopteze la Iaşi. Zaporojanu a făcut cale întoarsă spre Chişinău, unde locuieşte.

La fel ca Mircea Lucescu, și fotbalistul Mihai Leca, de la Karpaty Lviv, a părăsit vineri Ucraina, după ce la un moment dat a parcurs 10 kilometri pe jos, până la un punct vamal. Acolo a aşteptat ore întregi ca să poată trece în Polonia, de unde va zbura spre Bucureşti.

Şi portarul Valentin Cojocaru, în prezent la Dnipro, a ajuns în România, după după 26 de ore de mers prin Ucraina şi după ce şi-a abandonat maşina, din cauza aglomeraţiei şi a traficului intens care existau la punctul de frontieră, mergând 20 de kilometri pe jos. Ulterior, a fost preluat de un microbuz, până la frontiera cu România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri