Caută
Close this search box.

”Mici scriitori pentru mari înțelepți” – o expoziție inedită la TNB

Un minunat proiect destinat încurajării LECTURII și creației literare capătă noi valențe în cadrul unei expoziții, care se vernisează în 15 februarie 2022, ora 18.00 (chiar în ziua declarată drept ”Zi Națională a Lecturii”!) în foaierul Media al TNB(aripa Intercontinental).

18 copii și tineri din cadrul comunității din București a organizației SOS Satele Copiilor, dotată recent cu o bibliotecă de peste 1000 de volume, au fost atrași să participe la atelierele de creație literară inițiate de pedagogul Corina Taraș-Lungu. Au rezultat 18 povestiri minunate publicate în colecția ”Humanitas Junior”, sub titlul ”MICI SCRIITORI PENTRU MARI ÎNȚELEPȚI” – însoțite de ilustrații realizate de artiști din Clubul ilustratorilor. Pentru ca aceste povestiri ilustrate să nu rămână doar în coperțile unui volum cu tiraj limitat, ele vor fi prezentate unui public larg, sub formă de printuri, expuse pe simezele foaierului Media al TNB”, se precizează într-un comunicat de presă al instituției teatrale.

Astfel, marți, 15 februarie 2022, la ora 18.00, va avea loc vernisajul acestei expoziții inedite care va fi prefațată de Corina Taraș-Lungu (SOS Satele Copiilor), Iustina Croitoru (din partea editurii Humanitas) și Patricia Atrix (Clubul Ilustratorilor).

Tinerii autori debutanți (cu vîrste cuprinse între 10 și 17 ani !) care vor fi prezenți la vernisaj vor avea parte și de bucuria întâlnirii cu câțiva dintre cei mai îndrăgiți actori ai teatrului, care vor citi din povestirile lor.

Intrarea în spațiul expoziției se va face cu respectarea tuturor regulilor sanitare în vigoare. Masca rămâne obligatorie pe tot parcursul desfășurării evenimentului.

Expoziția va rămâne deschisă în Foaierul Media al TNB (aripa Intercontinental) până în data de 15 martie 2022 și va putea fi vizitată zilnic între orele 11.00-18.00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri