Caută
Close this search box.

Sute de ucraineni s-au stabilit deja într-o comună din Botoşani. Vârfu Câmpului

ucraineni

Speriați de un posibil război cu Rusia, sute de ucraineni s-au stabili în mai puțin de o lună, în comuna Vârfu Câmpului, din județul Botoșani. Uneori, vin cu zecile sau cu sutele, într-o săptămână.

De când criza din Ucraina a luat amploare, în mai puțin de o lună, numărul locuitorilor comunei Vârfu Câmpului, din județul Botoșani, s-a mărit considerabil.

Concret, în mai puțin de o lună, numărul noilor persoane din Vârfu Câmpului a ajuns la 300, adică, de la 9.136, câte erau pe 31 ianuarie 2022, s-a ajuns la 9.412, pe 22 februarie 2022.

Totul se întâmplă în condițiile în care, în documentele oficiale, Vârfu Câmpului nu are mai multe de 3.622 locuitori. Primarul localității este uimit de situație.

Edilul spune că foarte mulți ucraineni cer reședință în comuna sa, în ultima vreme. Au fost situații când într-o singură săptămână a avut zeci și chiar sute de solicitări.

”Într-o singură zi am avut şapte cetăţeni ucraineni care au solicitat reşedinţă definitivă în Vârfu Câmpului.

Sunt mulţi în ultima vreme. Nu ştiu câţi sunt exact, dar oricum sunt cu zecile şi cu sutele într-o săptămână.

Vin şi îşi fac documentele şi se mută pe Vârfu Câmpului. Este legat de situaţia conflictuală ruso-ucraineană.

Probabil îi sperie şi ei caută să plece cât mai mulţi”, spune primarul comunei Vârfu Câmpului, potrivit Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri