Caută
Close this search box.

TNB: Două premiere, aflate în repetiții, se vor juca în primăvară

silviu purcărete

Primele două proiecte care se află în repetiţii la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” în acest an sunt „Părinţi şi copii”, dramatizare după Ivan Turgheniev, o adaptare a lui Brian Friel, în regia lui Vlad Massacci, cu Fulvia Folosea, Cosmina Olariu, Richard Bovnoczki, Mihai Verbiţchi, Mihai Călin, Alexandru Potocean, Andrei Huţuleac, Emilian Mârnea, Măriuca Bosnea, Emilia Popescu, Crina Semciuc, Vitalie Bichir sau Tomi Cristin, Diana Dumbravă, şi „Casa de la ţară” de Donald Margulies, în regia lui Claudiu Goga, cu Mariana Mihuţ, Marius Bodochi, Marius Manole, Gavril Pătru, Raluca Aprodu şi Cătălina Mihai sau Maruca Băiaşu, a anunțat Mircea Rusu, directorul interimar al TNB.

Premiera spectacolului „Părinţi şi copii” este preconizată a avea loc spre finalul lunii martie la Sala „Ion Caramitru”, iar pentru „Casa de la ţară”, premiera este estimată a avea loc la Sala Studio pe 15 martie, a anunţat Mircea Rusu.

„La Sala Atelier am preluat o dorinţă a lui Ion Caramitru de vreo câţiva ani, în care vor juca 13 fete, actriţele noastre, ca şi alte actriţe din ţară. A găsit de cuviinţă domnul Ion Caramitru să ia această piesă, care se numeşte ‘Bolta cerească’, de Lucy Kirkwood, tot pe filieră irlandeză, şi cine putea să regizeze această piesă decât Gelu Colceag, care are o experienţă mare atât în teatru, cât şi în şcoală”, a precizat managerul interimar, spectacolul urmând să aibă premiera în luna mai.

Tot pentru anul 2022, a fost sugerată constituirea unui conclav de dramaturgi consacraţi, care să alcătuiască o listă de propuneri de piese româneşti contemporane, din care TNB să aleagă un titlu pentru a fi pus în scenă încă în acest an.

„La Sala Pictură şi la Sala Atelier rămân nişte locuri goale pentru la toamnă. (…) Avem datoria faţă de naţia din care facem parte să promovăm dramaturgia românească şi în special dramaturgia contemporană”, a mai spus managerul, citat de Agerpres.

Mircea Rusu a anunţat şi intenţia de a-l invita să monteze la Teatrul Naţional pe regizorul Andrei Şerban, lucru care este aşteptat să aibă loc în 2023.

Carmina Alexiu, contabilul şef al TNB, a precizat că, pentru luna decembrie, facturile pentru gaze şi energie electrică au fost de 1,1 milioane lei, iar pentru luna ianuarie, numai gazele au fost 1,3 milioane lei, iar curentul – 560.000 de lei.

„Avem, în acest moment, de plătit trei milioane de lei doar pentru aceste două luni”, a spus Carmina Alexiu, precizând că valoarea facturii de gaze a crescut de zece ori, iar la curentul electric, creşterea a fost de 5,6 ori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri