Caută
Close this search box.

Trei avioane americane, interceptate neprofesionist de aviaţia rusă în Marea Mediterană

Eurofighter Typhoon

Trei avioane de supraveghere americane au fost interceptate în mod ”neprofesionist” de către aviaţia rusă, la sfârşitul săptămânii trecute, în Marea Mediterană, a anunţat miercuri Pentagonul, adăugând că nu s-au înregistrat victime în urma incidentului, relatează AFP.

Cele trei incidente separate implică avioane de recunoaştere P-8A ale marinei americane care ”zburau deasupra Mediteranei în spaţiul aerian internaţional când au avut loc interceptările”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului SUA al Apărării, căpitanul Mike Kafka.

”Deşi nimeni nu a fost rănit, astfel de interacţiuni pot fi sursă de neînţelegeri şi erori care ar putea duce la consecinţe mai grave”, a adăugat el, subliniind că Statele Unite au protestat împotriva acestor incidente pe lângă Moscova ”pe canale diplomatice”, potrivit Agerpres.

Potrivit unui oficial american, una dintre aeronavele ruseşti s-a apropiat periculos de un avion american.

Aceste incidente aeriene survin într-un moment de tensiune extremă între Statele Unite şi Rusia în jurul Ucrainei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri