Caută
Close this search box.

Valer Dorneanu, preşedintele CCR, are coronavirus

valer Dorneanu

Preşedintele Curţii Constituţionale Valer Dorneanu a avut coronavirus şi a stat în izolare, au declarat surse din CCR.

La o retestare, acesta a ieşit din nou pozitiv la infectarea cu SARS-CoV-2, şi a rămas în continuare acasă, pentru siguranţa angajaţilor instituţiei, au adăugat sursele citate.

Cauzele care urmau să fie discutate în şedinţa de miercuri a Curţii Constituţionale au fost amânate pentru data de 16 februarie, au mai precizat, pentru News.ro, sursele menţionate.

CCR avea pe ordinea de zi a întrunirii de astăzi, printre altele, şi sesizările privind proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă 6/2016, referitor la unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal.

Proiectul de lege a fost atacat la CCR de către Avocatul Poporului şi grupurile parlamentare ale AUR, PSD, PNL, precum şi de deputaţi neafiliaţi şi un deputat al grupului Minorităţilor Naţionale.

Camera Deputaţilor a adoptat decizional proiectul de lege, în luna noiembrie a anului trecut, după ce propunerea legislativă a trecut tacit de Senat în luna mai a anului 2016.

Actul normativ conţine, explică News.ro, intervenţii legislative asupra actelor normative incidente în materie, după admiterea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor articolului 142, alineatul (1), din Codul de procedură penală, în ceea ce priveşte sintagma „ori de alte organe specializate ale statului”.

Propunerea prevede că Ministerul Public este autorizat să deţină şi să folosească mijloace adecvate pentru obţinerea, verificarea, prelucrarea, stocarea şi descoperirea informaţiilor privitoare la infracţiunile date în competenţa Parchetelor, în condiţiile legii.

De asemenea, organele de poliţie judiciară îşi desfăşoară activitatea de cercetare penală, în mod nemijlocit, sub conducerea şi supravegherea procurorului, fiind obligate să aducă la îndeplinire dispoziţiile acestuia.

„Serviciile şi organele specializate în culegerea, prelucrarea şi arhivarea informaţiilor au obligaţia de a pune de îndată la dispoziţia Parchetului competent, la sediul acestuia, toate datele şi toate informaţiile neprelucrate deţinute în legătură cu săvârşirea infracţiunilor”, conform proiectului de lege.

Serviciul Român de Informaţii poate face acte de cercetare penală în condiţii speciale în cazuri de trădare, spionaj, terorism, potrivit Ordonanţei 6/2016, care aparţine fostului ministru al Justiţiei Raluca Prună şi semnată de către fostul prim-ministru Dacian Cioloş.

„Organele Serviciului Român de Informaţii nu pot efectua acte de cercetare penală, nu pot lua măsura reţinerii sau arestării preventive şi nici dispune de spaţii proprii de arest. Prin excepţie, organele Serviciului Român de Informaţii pot fi desemnate organe de cercetare penală speciale conform art. 55 alin. (5) si (6) din Codul de procedură penală pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică conform prevederilor art. 57 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală”, potrivit OUG 6/2016.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri