Caută
Close this search box.

VIDEO Şoc. Cristian Diaconescu, liderul PMP, vrea să facă alianţă sau să fuzioneze cu AUR

cristian diaconescu

Liderul PMP, Cristian Diaconescu, l-a invitat pe liderul AUR, George Simion, la o ședință cu liderii de filiale (Colegiul Național), organizată pe Zoom, care le-a propus ca Partidul Micșarea Populară să facă o fuziune sau o alianță cu AUR.

Liderul AUR le-a mai promis celor de la PMP că o să-i ajute să facă un grup parlamentar. Potrivit unor surse participante la întâlnire, ar fi vorba despre 14 parlamentari de la AUR, care ar urma să fie transferați la PMP, scrie G4Media.

Oferta lui Diaconescu către liderii de filiale are loc în contextul în care 41 de filiale din 49 au votat deja să convoace un Congres, în care Cristian Diaconescu ar urma să fie schimbat din funcție, cu Eugen Tomac.

Acesta din urmă a fost promotorul unei fuziuni cu PNL. Prin această mutare, Diaconescu ar încerca să-i convingă pe lideri să revină asupra deciziei de a convoca Congresul.

George Simion: Noi va trebui să materializăm ceea ce i-am propus domnului președinte încă din ianuarie, adică un pol conservator, cu reprezentare parlamentară pentru ambele partide.

Sunt mulți doritori să ni se alăture în viitoarea construcție de guvernământ și avem această capacitate să avem două formațiuni parlamentare. Colaborarea noastră trebuie să meargă fie într-o viitoare alianță, fie într-o viitoare fuziune.

Am discutat toate lucrurile astea cu domnul președinte și vă puteți baza pe spusele mele că vom construia trainic pentru România, nu pentru interesul unora sau altora.

Cristian Diaconescu: George, îți mulțumesc foarte mult. Deci aceasta a fost intervenția care vă confirmă ceea ce eu pe unii am apucat să-i anunț. I-am anunțat pe cei care au binevoit să-mi răspundă la telefon, care sunt alături de partid. A doua chestiune este parcursul juridic.

Și eu exclud fuziune, sub președinția mea, cât va fi, acest partid nu va dispărea. În ce privește cooperările, într-o formă sau alta, aici decizia este în mâna dumneavoastră. Eu am un vot, datoria mea de președinte este să aduc variante pe masă.

Orice fel de variante se pot discuta, se încheie protocoale, acorduri de parteneriat. Dozajele, prezența, într-o forma sau alta într-un partid se discută. Am două lucruri să vă spun, AUR negociază numai cu mine și cu o echipă pe care eu aș desemna-o. Evident într-o echipă, noi ne consultăm.

Dacă cineva vrea să testeze altă variantă, vă spun că nu va funcționa. (…) Am avut discuții și cu Orban la un moment dat. Mi-a spus și el, azi partidul lui e viabil, dar mi-a spus și el, azi la voi este cum este.

Nu există din punctul meu de vedere nici o reticență în a avea disponibilitate ca împreună cu dvs să ducem acest partid într-o direcția sau alta, în afara dispariției.

Cătălin Cristache, președintele PMP Galați: Indiferent ce se va întâmpla la Congres, cred că de luni încolo avem menirea de a ne așeza la aceeași masă, pentru a găsi formula.

Mișcarea dumneavoastră cu acești parlamentari veniți de la AUR este o mișcare foarte bună, care dă o perspectivă partidului cu atât mai mare, cu cât având și grup parlamentar, și unul dintre cei mai buni prezidențiabili pentru anul 2024, PMP poate conta în bătăliile din 2024.

Dorin Marius Lulea, unul dintre fondatorii AUR: Este fals că AUR face alianță cu cineva. Este fals că AUR fuzionează cu cineva. Este fals că din AUR ar pleca 14 parlamentari. Este fals că AUR face înțelegeri ascunse cu PSD, PNL, USR, PMP, Pro România sau orice alt partid toxic, creat de sistem.

Un răspuns

  1. Se astepta cineva ca un produs a 2 apludaci din „cantarea romaniei”,ceausista sa creasca atlceva decat un comunist ala carui singura religie este URA ? Va inselati ,toata generatia asta nu sunt niste „puiuti” de kriminali care la comanda rusilor sau a „habotnicilor”ortodocsi vor ucide si vor maltrata romanii ,asa cum au facut si „tzurcanii-marometi” ,sclavetii bolshevicilor-invadatori din anii`50-60 , in timp ce patriarhul-rosu`,Marina gavarea…”omul nou este sovietic,deci Hristos este SOVIETIC”…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri