Caută
Close this search box.

Peste 2 tone de produse medicale din România au ajuns la Spitalul de pediatrie din Cernăuţi

Un camion cu peste două tone de medicamente donate de autorităţile române a ajuns, joi seară, la Spitalul de copii din oraşul ucrainean Cernăuţi, transmite Agerpres.

Directorul medical al unităţii medicale, neurochirurgul pediatric Aurel Roşca, a declarat că donaţia este extrem de importantă după ce livrările de medicamente au fost sistate ca urmare a războiului din Ucraina.

Până a sosi războiul, aveam în plan să procurăm medicamente, ca în tot anul, dar după sosirea războiului s-a oprit toată livrarea. Nu putem să cumpărăm din bazele mari, din Kiev, Harkov. Nu mai avem legătură, nu mai putem aduce de acolo. Toate rezervele care sunt majoritatea pleacă în zona de conflict. Acest ajutor este un mare avantaj„, a afirmat medicul Aurel Roşca.

El a precizat că în cutii se află şi medicamente necesare pentru tratamentul copiilor care suferă de cancer.

Foto: Agerpres/Cristian Lupașcu

Donaţia a fost făcută de reprezentanţi ai administraţiei locale din Hunedoara şi Spitalul Municipal Hunedoara, medicamentele fiind descărcate în prezenţa consulului general al României la Cernăuţi, Irina-Loredana Stănculescu.

Este foarte important acest ajutor, pentru că acest spital găzduieşte toată regiunea Cernăuţi. Aici sunt săli de operaţii de neurochirurgie. Pentru noi, acest spital este foarte important. (…) Mă bucur că România a răspuns ‘prezent’. Mulţumim celor de acasă pentru tot sprijinul acordat„, a spus Irina-Loredana Stănculescu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri