Caută
Close this search box.

Germania aprobă livrarea de tancuri de luptă în Ucraina, pentru război chimic, biologic şi nuclear

germania

Germania a aprobat livrarea a 56 de tancuri de luptă, de tip PbV-501, în Ucraina, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului german al Apărării, pentru CNN.

Tancurile, care sunt de tip Pbv 501, provin din perioada Războiului Rece şi au aparţinut Republicii Democrate Germane (Germania de Est). Blindatele au fost iniţial vândute Suediei, apoi revândute Cehiei, care le va livra Ucrainei, potrivit oficialului german, citat de News.ro.

Conform Legii germane privind controlul armelor de război, Consiliul Federal de Securitate trebuie să aprobe în orice moment exportul armamentului care provine din Germania.

Tancul german PbV-501, din fosta RDG, este tot una cu tancul rusesc BMP-1.

BMP-1 este un vehicul amfibie sovietic de luptă, de infanterie, pe șenile. BMP înseamnă Boyevaya Mashina Pyekhoty 1, adică „vehicul de luptă pentru infanterie, primul model de serie”. BMP-1 a fost primul vehicul de luptă de infanterie produs în masă, al Uniunii Sovietice. A fost numit M-1967, BMP și BMP-76PB, de către NATO, înainte de a fi cunoscută denumirea corectă.

Conducerea militară sovietică a considerat că orice războaie viitoare se desfășoară cu arme nucleare, chimice și biologice. Un nou design, cum ar fi cel al BMP, combină proprietățile unui transportor amfibiu blindat cu cele ale unui tanc ușor, ceea ce ar permite infanteriei să opereze din siguranța relativă a interiorului său blindat, protejat împotriva radiațiilor, în zonele contaminate, și să lupte alături de acesta, în zonele necontaminate.

Tancul ar crește mobilitatea echipelor de infanterie, le-ar oferi sprijin de foc și de asemenea ar putea lupta alături de tancurile de luptă principale.

BMP-1 a fost testat pentru prima dată în luptă în războiul Yom Kippur, din 1973, unde a fost folosit de forțele egiptene și siriene, contra armatei Israelului. Pe baza lecțiilor învățate din acest conflict și a experiențelor timpurii din războiul sovieto-afgan, a fost dezvoltată o versiune cu calități de luptă îmbunătățite, BMP-2. A fost acceptat în exploatare în august 1980.

În 1987, BMP-3, un vehicul radical reproiectat, cu un sistem de arme complet nou, a intrat în serviciu, în număr limitat, în armata sovietică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri