Caută
Close this search box.

Marius Bodea (USR): Nicolae Ciucă s-a lăsat tras în groapa săpată de PSD economiei şi României

marius bodea

Senatorul USR Marius Bodea susţine că premierul Nicolae Ciucă s-a lăsat tras în groapa săpată economiei, de către PSD, mărind şi mai mult cheltuielile, în loc să stimuleze investiţiile şi să coboare milităria din pod, în privinţa cheltuielilor bugetare exagerate.

Marius Bodea a declarat că, în loc să ia măsurile potrivite pentru a stimula investiţiile şi să coboare milităria din pod, în ceea ce priveşte cheltuielile bugetare, „Nicolae Ciucă s-a lăsat tras în groapa săpată de PSD economiei şi României, mărind şi mai mult cheltuielile publice din bani pe care ţara nu îi are”.

„La plăcinte înainte, la război înapoi, spune o vorbă veche românească, o expresie care i se aplică, din păcate, prea bine celui mai nepriceput economist dintre generalii României, Dr. Nicolae Ciucă, şi celui mai socialist dintre partidele aşa-zis de dreapta, PNL.

PSD aruncă cu plăcinte în populaţie – singura politică pe care o ştie, care s-a dovedit falimentară deja de prea multe ori în ultimii 30 de ani, pentru că generalului-premier îi e frică de un război real pentru reformarea statului în sensul transformării sale într-un aparat eficient”, a afirmat senatorul USR, citat de News.ro.

Totodată, Bodea consideră că pachetul de sprijin anunţat de PSD-PNL poate fi comparat cu o stropitoare adusă să stingă incendiul care a cuprins un bloc.

„Acest program făcut la disperare şi fără nicio strategie, este prea puţin, prea târziu. Criza prin care trecem azi nu este o surpriză. Era clar încă de anul trecut, de când au explodat preţurile la energie, că vine.

USR a propus, în 2021, măsuri concrete pentru a tempera efectele negative: reducerea aparatului de stat, încurajarea economiei prin reducerea poverii fiscale, eliminarea taxării la nivelul unui salariu minim prin Zero Taxe pe Salariu Minim.

În prezent, România are cele mai mari taxe pe salariile mici din toata Europa. PNL a ales să continue politicile etatiste şi să împiedice orice tentativă de reformă. Apoi s-a aliat cu PSD şi dezvoltarea României a fost întreruptă brutal”, a declarat senatorul USR Marius Bodea.

El a afirmat că va fi greu ca economia să performeze, în condiţiile în care „avem un stat obez care tot creşte pe spatele contribuabililor şi pe datorii tot mai scumpe”.

„Minciuna acestui program economic şi social al Dr. Nicolae Ciucă este că le dă românilor pe o parte câţiva lei, dar le ia pe cealaltă parte sute de lei printr-o inflaţie galopantă şi mai tare alimentată, prin taxe enorme şi prin împrumuturi masive pe care le face pe seama noastră”, a adăugat el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri