Caută
Close this search box.

Ucraina şi Rusia au declaraţii diferite în ceea ce priveşte bilanţul deceselor

În timpul războiului, Ucraina a publicat în mod regulat estimări ale deceselor ruşilor, în timp ce ruşii au făcut acest lucru mai rar.

Având în vedere faptul că acest conflict se apropie de a opta săptămână, ambele ţări au transmis date – pe care BBC nu le poate confirma – dar care sunt înfricoşător de mari.

Ministerul ucrainean al Apărării a declarat, într-o postare pe Facebook, că aproximativ 20.300 de soldaţi ruşi au fost ucişi din 24 februarie – începutul invaziei ruse.

Rusia a replicat spunând că „pierderile iremediabile” suferite de armata Ucrainei s-au ridicat la 23.367 de militari, chiar dacă nu a precizat dacă acestea i-au inclus doar pe cei care au murit sau care au fost şi răniţi, potrivit agenţiei de presă Reuters.

Informaţiile ambelor părţi diferă şi în ceea ce priveşte cât de deschise sunt în a-şi recunoaşte propriile pierderi.

Din nou, Ucraina a făcut acest lucru mai regulat. Într-un interviu acordat vineri CNN, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că până la 3.000 de soldaţi ucraineni au fost ucişi de la începutul războiului, în timp ce Rusia este mai reticentă în a-şi actualiza cifrele public.

Pe 25 martie, ministerul său al Apărării a declarat că 1.351 de soldaţi ruşi au fost ucişi în luptă până acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri