Caută
Close this search box.

Cale deschisă aderării Suediei la NATO

nato

Un raport oficial suedez a deschs vineri calea unei aderări a Suediei la NATO, multiplicând concluziile favorabile, înantea unei decizii în acest sens a acestei ţări nordice şi a Finlandei vecine în zilele următoare, relatează AFP.

După decenii în care au rămas în afara unor alianţe militare, Helsinki şi Stockholmul urmează să-şi anunţe, până la începutul săptămânii viitoare, candidatura la aderarea la NATO, o consecinţă directă a invaziei Ucrainei de către Rusia.

Finlanda a făcut deja un pas imens joi, când preşedintlee şi premierul finlandezi s-au declarat în favoarea unei aderări ”fără întârziere” la alianţa militară condusă de către Statele Unite.

Candidatura finlandeză urmează să fie anuţată în mod oficial de către tandemul executiv duminică, în urma unei reuniuni a Consiliului guvernamental, scrie News.ro.

Tot duminică, Partidul Social Democrat, aflat la putere în Suedia, urmează să se pronunţe asupra unei candidaturi, iar o susţinere a acesteia ar ridica un ultim obstacol semnificativ la Stockholm.

Fără să prezinte în mod oficial vreo recomandare, un raport pregătit de către Guvern, împreună cu toate partidele parlmentare, a multiplicat concluziile favorabile unei candidaturi suedeze la aderarea la NATO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri