Caută
Close this search box.

Clotilde Armand face acuzații după vizita lui Jill Biden

clotilde armand

Primarul sectorului 1, Clotilde Armand, spune sâmbătă că a fost retrasă de pe lista de invitați participanți la vizita într-o școală din sector a Primei Doamne a SUA, Jill Biden, edilul vorbind de orgoliile politice ale unor „persoane din vârful statului român”.

„Am fost anunțată în ultimul moment că am fost retrasă de pe lista de invitați participanți la evenimentul de astăzi cu toate că această școală este proiectul Primăriei Sectorului 1. Motivul?! Vă las pe voi să-l ghiciți. Eu n-am primit nici o lămurire. Sunt multe lucruri care nu se văd în spatele acestei vizite. Și din păcate din cauza unor orgolii politice ale unor persoane din vârful Statului Român este destul de frustrant să vezi cum munca ta și a echipei tale este atribuită unor personaje care n-au pus umărul deloc la acest proiect. Au venit unii politicieni să-și băga capul în poză. Nimic consistent”, a scris Clotilde Armand pe Facebook.

„Pentru cine nu știe: acest proiect educațional este finanțat integral de la bugetul local al Sectorului 1 și creat de Primăria Sectorului 1. Astăzi a fost deturnat de niște politicieni care n-au făcut nimic să ne sprijine. Dimpotrivă. Aș fi preferat să-i văd pe aceștia mai aproape de refugiații din Ucraina și de nevoile elevilor în tot timpul anului. Cu smerenie, cu modestie. Lăsând PR-ul de prost gust la o parte”, a adăugat primarul sectorului 1.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri