Caută
Close this search box.

Klaus Iohannis i-a mulţumit premierului Antonio Costa pentru prezenţa militarilor portughezi în România

klaus iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis i-a mulţumit, cu prilejul vizitei la Batalionul 1 Instrucţie Caracal, premierului Antonio Costa, pentru prezenţa militarilor portughezi în ţara noastră şi a adăugat că astfel este consolidată securitatea regiunii Mării Negre şi a spaţiului euroatlantic.

La rândul său prim-ministrul portughez a vorbit despre agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei care a provocat cea mai mare criză militară pe continentul european de la Al Doilea Război Mondial.

„România şi Portugalia sunt ţări prietene, care împărtăşesc valorile democratice şi care au interese comune de securitate, pace şi prosperitate.

Am avut astăzi discuţii foarte bune cu domnul prim-ministru Costa, în cadrul cărora am evidenţiat convingerea că vom dezvolta cooperarea noastră bilaterală, inclusiv în domeniul apărării. Domnule prim-ministru, vă adresez mulţumiri pentru prezenţa militarilor portughezi în România!

Dragi militari, bine aţi venit! Românii apreciază solidaritatea de care daţi dovadă prin angajamentul de a vă alătura militarilor noştri şi celorlalţi aliaţi din cadrul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est. Consolidăm, astfel, securitatea regiunii Mării Negre şi a spaţiului euroatlantic.

România şi Portugalia se coordonează, de asemenea, cu succes, pentru consolidarea apărării şi pe Flancul Sudic”, a declarat Klaus Iohannis, în declaraţia comună de presă împreună cu premierul Portugaliei Antonio Costa şi prim-ministrul Nicolae Ciucă.

Acesta a vorbit şi despre agresiunea ilegală militară a Rusiei împotriva Ucrainei.

„Războiul Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei ne-a pus în faţa unei noi realităţi strategice. Am reacţionat şi vom continua să reacţionăm unitar, curajos şi hotărât în cadrul NATO, prin întărirea posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, în special în regiunea Mării Negre.

Deciziile şi acţiunile noastre comune în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, inclusiv prezenţa dumneavoastră aici, dovedesc hotărârea şi operativitatea care definesc NATO şi pe noi, ca Aliaţi.

În anul 2014, după anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea de către Federaţia Rusă, am început împreună procesul amplu de adaptare a Alianţei la un mediu de securitate volatil şi impredictibil. În acel context, am pus bazele unei prezenţe robuste a NATO pe Flancul Estic, în domeniile terestru, aerian şi maritim, aşa-numita Prezenţă Aliată Înaintată.

În urma acelor decizii, au fost înfiinţate şi operaţionalizate pe teritoriul României o serie de structuri NATO, inclusiv Brigada Multinaţională Sud-Est de la Craiova, căreia i s-au alăturat militarii portughezi”, a completat Iohannis.

Preşedintele României a avut un mesaj şi pentru militarii care contribuie la securitatea regiunii.

„Datorită dumneavoastră, Alianţa este eficientă în îmbunătăţirea securităţii noastre comune. Alături de ceilalţi aliaţi prezenţi în România, inclusiv efective ale Forţei de Răspuns a NATO, oferiţi exemplul reacţiei prompte şi solide a Alianţei la schimbările mediului de securitate.

Adresez mulţumiri Portugaliei şi pentru excelenta cooperare în ceea ce priveşte modernizarea Forţelor Aeriene ale României. Suntem, totodată, deschişi şi interesaţi de contribuţia Portugaliei la misiuni de poliţie aeriană în România şi pe Flancul Estic.

Domnule prim-ministru Costa, vă mulţumesc încă o dată pentru contribuţia importantă a militarilor portughezi care s-au aflat şi care se află pe teritoriul României şi care consolidează prietenia dintre naţiunile noastre! Dragi militari aliaţi, Vă doresc succes în toate misiunile pe care le veţi îndeplini!”, a conchis şeful statului.

Premierul Portugaliei a afirmat că atacul brutal al Rusiei împotriva Ucrainei a provocat cea mai mare criză militară pe continentul european de la al Doilea Război Mondial încoace. El a vorbit şi despre susţinerea sancţiunilor împotriva Federaţiei Ruse ca urmare a acestei agresiuni.

„Atacând brutal o ţară paşnică agresiunea Rusia a dus la cea mai mare criză militară pe continentul european de la Al Doilea Război Mondial. Laud România pentru contribuţia excepţională şi eforturile de a răspunse acestei crize militare. Izbucnirea conflictului din Ucraina din 24 februarie a cauzat o schimbare semnificativă în securitatea Europei”, a explicat Antonio Costa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri