Cea de-a VIII-a ediţie a Black Sea Defense and Aerospace – BSDA 2022, cea mai mare expoziţie de tehnică militară, aeronautică şi securitate din estul Europei, va avea loc în perioada 18 – 20 mai la Romaero SA – Băneasa.

Peste 380 de companii din industria de apărare, aeronautică şi securitate vor prezenta pe durata celor trei zile cele mai noi produse şi servicii, inclusiv simulatorul pentru avionul de vânătoare de a cincea generaţie F-35.

Printre companiile prezente se vor număra Lockheed Martin, Raytheon, BAE Systems, General Dynamics, Elbit Systems, Rafael, Naval Group, MBDA, Airbus, DAMEN, IVECO Defense Vehicles, Beretta, Leonardo, Dacia Automobile, Romarm, Romaero, IAR Braşov, Aerostar Bacău, Pro Optica, BlueSpace Technology.

Forţele armate române şi americane vor expune tehnică din dotare, alături de structurile Ministerului Afacerilor Interne, ANCOM, Radiocom şi STS.

Organizatorii anunţă că deschiderea oficială a evenimentului va avea loc, pe 18 mai, în Pavilionul C, cu începere de la ora 10,00, cu participarea a peste 300 de oficialităţi din România şi străinătate, inclusiv prim-ministrul României şi miniştrii Apărării, Afacerilor Interne, Economiei şi Energiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.