Caută
Close this search box.

Serbia va construi o conductă de gaze până la granița cu România

Ministrul Energiei din Serbia, Zorana Mihajlovic, a declarat că țara sa va pregăti designul şi documentaţia tehnică pentru construcţia unei conducte de gaze care va face legătura între Mokrin şi graniţa cu România.

Zorana Mihajlovic s-a întâlnit luni, la Bucureşti, cu omologul român, Virgil Popescu, pentru a discuta despre proiecte comune în domeniul energiei regenerabile.

„Serbia şi România au relaţii bune şi asta este o bază excelentă pentru a discuta despre proiecte comune viitoare.

În acest an, Serbia a început construcţia gazoductului Nis-Dimitrovgrad, ceea ce ne va permite să primim gaze de la terminalul GNL în Grecia, precum şi din Azerbaidjan, însă planul nostru este să ne interconectăm cu statele vecine prin conducte de gaze, aceasta fiind singura modalitate pentru a ajunge la securitate în acest domeniu”, a spus Zorana Mihajlovic, potrivit stirileprotv.ro.

Proiectul prevede construirea unei conducte de interconectare pe direcţia Arad – Mokrin în lungime de aproximativ 97 kilometri, din care 85 km pe teritoriul României şi 12 km, pe teritoriul Serbiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri