Caută
Close this search box.

Ciucă: România va avea până la 1 noiembrie depozitele de gaz la capacitate 80%

nicolae ciucă

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat că România va avea până la 1 noiembrie depozitele de gaz la capacitate de 80%, acestea aflându-se în prezent la 40%.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat că, faţă de anul trecut, România are cu 200 de milioane de metri cubi mai mult, în depozite.

Nicolae Ciucă a fost întrebat la Vadu dacă poate garanta românilor că la iarnă vor avea gaz suficient, în condiţiile în care în prezent depozitele de gaz ale României sunt la 40% din capacitate.

“Ştiţi foarte bine că există o decizie la nivelul Uniunii Europene şi fiecare ţară membră trebuie să intre în iarnă cu 80 la sută din capacitatea de depozitare. În momentul de faţă, într-adevăr, suntem puţin peste 40, 41%.

Angajamentul nostru faţă de noi, în primul rând şi faţă de Uniunea Europeană, este ca până la 1 august să avem în depozite 46%, până la 1 septembrie – 57%, până la 1 octombrie – 66% şi până la 1 noiembrie – 80%. Ca atare, în următoarea lună avem toate premisele să putem să ducem în depozitele de gaz încă cinci la sută.

Prin sporirea producţiei, în momentul de faţă, aşa cum am văzut pe tabloul de comandă, prin această staţie se introduc în reţea peste trei milioane de metri cubi de gaz”, a explicat premierul Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă sunt suficienţi cei 80% pentru a trece cu bine peste iarnă, Nicolae Ciucă a răspuns:

“Este minimul necesar pentru a avea asigurată cantitatea de gaz care este necesară pentru a trece prin iarnă. Sigur, se fac demersuri, aşa cum am discutat, sunt în discuţii, elementele de contract cu Azerbaidjanul, se discută cu partea americană pentru gaz lichefiat şi, de asemenea, discutăm pentru că nu depindem doar de partea de origine şi partea de primire, respectiv la noi în ţară, discutăm şi de zonele de tranzit şi trebuie să facem în aşa fel încât să primim acceptul de la ţările de tranzit, respectiv Turcia, Bulgaria şi Grecia.

Ştiţi foarte bine că am depins şi de interconectorul dintre Grecia şi Bulgaria. Am înţeles că este finalizat şi putem să discutăm mai facil această posibilitate de aducere a gazului în ţară”.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, prezent la conferinţa de presă, a completat, afirmând că gazele în depozite vor fi cel puţin la nivelul anului trecut.

“Faţă de anul trecut suntem cu 200 de milioane de metri cubi mai mult în depozite. (…) Când am luat aceasta în calcul aceşti 80 la sută nu am luat în calcul exploatarea de la Black Sea Oil and Gas.Deci vă asigur că vom avea gaze în depozite cel puţin la nivelul anului trecut, unde am avut 80 la sută şi am rămas cu 700 de milioane de metri cubi în stoc”, a explicat Virgil Popescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri