Caută
Close this search box.

Peskov: SUA toarnă gaz pe foc, prin livrarea de rachete

peskov

Kremlinul, prin purtătorul de cuvânt Peskov, a acuzat Washingtonul că toarnă gaz pe foc, după anunţul livrării de sisteme de rachete americane către Kiev, pentru a respinge ofensiva rusă în Ucraina, relatează France Presse şi Reuters, potrivit Agerpres.

„Linia SUA este de a lupta împotriva Rusiei până la ultimul ucrainean. Asemenea livrări nu încurajează conducerea ucraineană să dorească relansarea negocierilor de pace”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

„Statele Unite toarnă în mod deliberat gaz pe foc”, a subliniat el, conform Digi24.

Negocierile de pace dintre Kiev şi Moscova stagnează de la sfârşitul lunii martie, când Rusia şi-a retras trupele din jurul Kievului şi a anunţat că îşi va concentra eforturile în estul Ucrainei.

Preşedintele american Joe Biden a scris marţi într-un articol pentru The New York Times că ţara sa „va furniza ucrainenilor sisteme cele mai avansate şi muniţii care să le permită să lovească cu mai multă precizie obiective cheie de pe câmpul de luptă din Ucraina”.

Potrivit unui înalt responsabil al Casei Albe, acestea sunt sisteme Himars (High Mobility Artillery Rocket System), lansatoare de rachete multiple montate pe vehicule blindate uşoare, cu o rază de acţiune de aproximativ 80 de kilometri. Nu a fost specificată nicio dată de livrare.

Citește și Zelenski spune că nu va folosi armele primite de la americani pe teritoriul Rusiei

Miercuri, viceministrul rus de externe Serghei Riabkov a sugerat că aceste livrări ar putea creşte riscul unei confruntări directe între Washington şi Moscova.

„Toate livrările de arme, care continuă şi cresc, măresc riscurile unei astfel de evoluţii”, a declarat el, citat de agenţia de presă RIA Novosti, preluată de AFP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri