Caută
Close this search box.

VIDEO Trei morţi şi zeci de răniţi, tren deraiat în Germania

tren deraiat

Cel puţin trei persoane au murit și alte câteva zeci au fost grav rănite, vineri, după ce un tren regional a deraiat în sudul Germaniei.

Un oficial local a declarat pentru agenția de presă germană dpa că cel puțin 60 de persoane au fost rănite, dintre care aproximativ 16 grav, scrie Deutsche Welle.

Trenul, care călătorea către Munchen, era aglomerat în momentul accidentului, a menţionat un purtător de cuvânt al poliţiei, conform Reuters.

Potrivit ziarului regional Munchener Merkur, în tren se aflau mai mulţi elevi când s-a produs deraierea, la nord de staţiunea de schi Garmisch-Partenkirchen, în apropierea localităţii Burgrain.

Câteva vagoane s-au răsturnat şi au căzut de pe terasament. La faţa locului a fost lansată o amplă operaţiune de salvare şi calea ferată a fost complet închisă. Nu s-a stabilit deocamdată cum s-a produs acest accident.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri