Caută
Close this search box.

Armenia îşi va retrage trupele din Nagorno-Karabah

Nagorno-Karabakh

Armenia îşi va retrage până în septembrie toţi soldaţii dislocaţi în regiunea Nagorno-Karabah, un teritoriu disputat cu Azerbaidjan, a declarat un oficial armean de rang înalt, relatează AFP.

Aceste două ţări caucaziene s-au luptat într-un război de şase săptămâni în 2020 pentru controlul asupra regiunii Nagorno-Karabah, o regiune muntoasă care, susţinută de Erevan, s-a separat de Azerbaidjan în anii 1990.

Un acord de încetare a focului intermediat de ruşi a pus capăt ciocnirilor, care au provocat moartea a peste 6.500 de oameni. Erevan a cedat multe teritorii regimului de la Baku în schimb, iar Moscova a desfăşurat o forţă de menţinere a păcii, conform News.ro.

”Unităţile forţelor armate armene s-au întors în Armenia, de la semnarea încetării focului. Procesul este finalizat în curând şi se va încheia în septembrie”, a anunţat secretarul Consiliului de Securitate al Armeniei, Armen Grigorian.

Cu toate acestea, forţele separatiste armene, care se află încă în zonă, ”vor rămâne acolo”, a declarat Grigoria, pentru agenţia de presă de stat Armenpress.

El a mai susţinut că armata rusă desfăşurată în Nagorno-Karabah garantează securitatea armenilor care locuiesc în această regiune.

Preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, a criticat Armenia, pentru că a durat prea mult să-şi retragă forţele din Nagorno-Karabah. Baku şi Erevan au început un proces rezervat de normalizare.

Miniştrii lor de Externe s-au întâlnit în weekend, în Georgia, pentru primele negocieri directe, de la sfârşitul războiului din anul 2020.

De asmenea, preşedintele Azerbaidjanului, Aliyev, şi premierul armean, Nikol Pashinian, s-au întâlnit de două ori la Bruxelles în ultimele luni, ca parte a medierii Uniunii Europene. Cei doi lideri urmează să aibă o altă întrevedere în iulie sau august, potrivit Bruxelles-ului.

În schimb, de la sfârşitul războiului, situaţia în privinţa regiunii Nagorno-Karabah rămâne tensionată. Mai multe incidente mortale au avut loc la graniţă, în care au fost implicate forţele armene şi azere.

Acordul care a pus capăt luptei a declanşat şi o criză politică în Armenia, în contextul în care mai multe partide de opoziţie au cerut demisia lui Nikol Pashinian, pe care îl acuză că a făcut prea multe concesii la Baku.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri