Caută
Close this search box.

În timp ce îi acuză pe alții că sunt naziști, americanii au organizat o licitație pentru ceasul cu zvastică al lui Hitler, ”ca să păstreze istoria”!. VIDEO

Un ceas despre care se spune că ar fi aparţinut liderului nazist Adolf Hitler a fost vândut pentru 1,1 milioane de dolari la o licitaţie din Statele Unite ale Americii. Ceasul Huber, care a fost vândut unui ofertant anonim, prezintă o svastică şi are gravate iniţialele AH.

Liderii evreilor au condamnat licitaţia înainte de vânzarea de la Alexander Historical Auctions din Maryland, scrie mediafax.ro.

Cu toate acestea, casa de licitaţii, care a mai vândut în trecut amintiri naziste, a declarat presei germane că scopul său este de a păstra istoria, scrie BBC.

Adolf Hitler a condus Germania nazistă între 1933 şi 1945, orchestrând uciderea sistematică a 11 milioane de oameni, dintre care şase milioane au fost ucişi pentru că erau evrei.

Catalogul de produs al ceasului spune că este posibil ca acesta să fi fost oferit ca un cadou de ziua de naştere a liderului fascist în 1933, anul în care a devenit cancelar al Germaniei.

O evaluare a casei de licitaţii arată că ceasul a fost luat ca suvenir atunci când aproximativ 30 de soldaţi francezi au luat cu asalt Berghof, refugiul montan al lui Hitler, în mai 1945.

Se crede că apoi ceasul a fost revândut şi a avut mai mulţi proprietari până în prezent.

Alte articole din licitaţie au inclus o rochie care a aparţinut soţiei lui Hitler, Eva Braun, fotografii cu autografe ale oficialilor nazişti şi o stea a lui David din pânză galbenă pe care este imprimat cuvântul „Jude”, care în germană înseamnă evreu.

O scrisoare deschisă semnată de 34 de lideri ai unor organizații din întreaga lume a descris vânzarea ca fiind „detestabilă” şi a cerut ca obiectele naziste să fie retrase de la licitaţie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri