Mihai Leu a ieșit în decor, în timpul calificărilor la Super Rally Târgu Mureș, organizat chiar de fostul mare boxer.

Monopostul pilotat de Mihai Leu a scăpat de sub control într-un viraj, a lovit un parapet şi a rănit uşor doi copii care se aflau printre spectatori, scrie Agerpres.

„În urmă cu puţin timp, la intersecţia str. Ştefan cel Mare cu str. Borsos Tamas, avut loc un accident. Un autoturism de curse condus de un bărbat, de 54 de ani, a acroşat un gard de siguranţă, rănind, totodată, doi minori, de 6 şi 8 ani, aflaţi după gard.

Ambii copii au fost transportaţi la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul”, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş.

Directorul sportiv al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, Ioan Badiu, a declarat că incidentul s-a petrecut în ultima manşă de concurs, în care au evoluat cei mai buni piloţi din campionat, Jerome France şi Mihai Leu. Maşina condusă de Mihai Leu a scăpat de sub control.

„Monopostul a fost scăpat de sub control de către Mihai Leu, a încercat să o redreseze, a redresat-o pe moment, aşa ne-a spus domnul Mihai Leu, şi din păcate a lovit gardul de protecţie, care este pe toată distanţa circuitului.

Evenimentul a fost oprit, era chiar ultima manşă de concurs, nu mai avea sens să mai continuăm, ar fi fost doar de un restart pentru Jerome France, însă am decis să îl oprim. Mai erau câteva viraje de făcut. (…) Nu s-a impus internarea, concursul s-a întrerupt, nu a fost un incident grav”, a declarat Ioan Badiu.

Deși s-a speculat că ar fi vorba de un accident, această ieşire în decor este totuşi perfect normală, atunci când conduci o astfel de mașină, la limită, spune Titi Aur, citat de DeCeNews.

„Vreau să corectez: în primul rând nu a fost un accident, ci a fost o ieșire în decor. În automobilismul sportiv, aceste lucruri sunt permise.

Mihai a mers și merge de fiecare dată ca un adevărat campion, doar pentru locul I, se luptă pentru locul I. Locul I în automobilism înseamnă să fii mereu la limită, să treci puțin peste limită.

Poate s-a trecut puțin peste limită, a derapat un pic prea mult pentru un monopost, a venit foarte tare pentru o astfel de mașină. O astfel de mașină nu-ți dă senzația de viteză, imaginați-vă că este o mașină de circuit.

O astfel de ieșire în decor este permisă, este ca un fotbalist care este faultat și cade. E o mică ieșire, dar acele garduri protejează spectatorii, iar spectatorii sunt mai în spate, nu chiar lângă garduri.

Este practic o fază de joc și de fiecare dată Mihai a mers pentru locul I. Să observăm că este circuit, este totul protejat, este închisă circulația. Asta nu înseamnă că în același loc, după ce s-a terminat cursa, putem face aceleași lucruri și după competiție”, a subliniat el, la Antena 3.

Cum s-a întâmplat totul

„A venit la limită, tare pentru această mașină. Mașina a glisat puțin, a controlat-o până un moment dat. Apoi a permis un derapaj mai accentuat și s-a oprit în acel gard pentru a nu da cu roata în bordură sau să nu piardă cursa. Deși a ratat această manșă, sunt calificări și va concura probabil mai departe.

Repet, este o fază de joc permisă pe circuit sau în circulație închisă, dar niciodată pe stradă. Pe stradă nu suntem la limită, la curse trebuie să fim la limită. Asta este diferența între a conduce și a pilota. Mihai pilota și pilotează foarte bine”, a conchis expertul în conducere defensivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.