Caută
Close this search box.

Personalul rus părăseşte Strasbourg

consiliul europei

Personalul reprezentanţei Rusiei la Strasbourg urma să se îmbarce miercuri la bordul unui avion rusesc şi să părăsească teritoriul francez la trei luni după excluderea ţării din Consiliul Europei, a anunţat Quai d’Orsay, relatează AFP.

„În urma excluderii Federaţiei Rusiei din Consiliul Europei în martie şi a închiderii reprezentanţei sale la Strasbourg, acest zbor de repatriere organizat de Rusia a permis membrilor personalului şi familiilor lor să părăsească definitiv teritoriul francez”, potrivit MAE francez.

Contactat, ministerul nu a furnizat nici un detaliu suplimentar privind numărul persoanelor implicate, ora exactă a zborului sau aeroportul de plecare, potrivit Agerpres.

Diferitele surse contactate de AFP la Strasbourg sau la Paris nu au comentat această informaţie.

În jurul orei 18.30 (16.30 GMT), strada unde se află ambasada Rusiei la Strasbourg era blocată de furgonete ale jandarmeriei, a constatat un jurnalist al AFP. Potrivit site-ului specializat în monitorizarea zborurilor FlightRadar24, „un avion oficial rusesc” era la sfârşitul după-amiezii pe punctul de a ateriza pe aeroportul internaţional Basel-Mulhouse, situat la circa 130 km de Strasbourg.

AFP a constatat că mai multe autocare erau staţionate în faţa ambasadei, ca şi în jur de 15 motociclişti din forţele de ordine. Potrivit FlightRadar24, avionul a urmat o rută specială deasupra Turciei şi a Mediteranei înainte de a intra în spaţiul aerian francez.

Avioanele ruseşti nu mai sunt autorizate să zboare deasupra Europei, în conformitate cu sancţiunile internaţionale decise după invadarea Ucrainei pe 24 februarie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri