Caută
Close this search box.

YES, SIR? ”Suntem pe cont propriu, am rămas doar noi și Dumnezeu! Nu ne mai protejează nimeni”

Cel ce a făcut remarca din titlu, extrem de dură și fără perdea, este fostul senator USL Dumitru Pelican, actualmente Director Executiv al Agenției Municipale de Ocupare a Forței de Muncă (AMOFM) București.

Atacul tăios al lui Dumitru Pelican a venit în direct, la un post de televiziune de știri, extrem de vizionat, duminică după-amiază, puțin după ora 17.

”Suntem pe cont propriu, am rămas doar noi și Dumnezeu! Nu ne mai protejează nimeni” a spus, cu voce foarte puternică, Dumitru Pelican, atunci când moderatorul emisiunii a pus în discuție problemele secetei, ale paradoxalului exportul de apă, în aceste condiții de secetă, pentru irigațiile din Ungaria, dar și chestiunile dureroase ale crizei energetice și ale situației instabile și explozive a prețului la combustibili, energie electrică și gaz.

În aceeași emisiune, fostul senator (în perioada 2012-2016) și actualul Director Executiv a continuat să atace foarte dur situația la zi din România. El a afirmat că noua Lege offshore, adoptată în luna mai a.c., ar trebui numită, de fapt, ”Legea trădării naționale”, adăugând că toți politicienii care au tratat cu ”sfânta comisie de la Bruxelles” ar fi făcut-o în genunchi și nu ar fi avut decât un răspuns, la orice li s-a cerut: ”YES, SIR”!. Ceea ce, prin urmare, ar fi dus la lipsa oricărui interes sau preocupări față de nevoile și cerințele reale ale românilor.

Ce este cu Legea offshore

După cum se știe, în luma mai a.c. Camera Deputaţilor a adoptat Legea offshore, legată de exploatarea de gaz din Marea Neagră, lege despre care liderii politici afirmă că ar urma să asigure independența energetică a României. Miza este reducerea importurilor de gaze din Rusia, în contextul războiului din Ucraina și al conflictului pe această temă dintre Moscova și Occident.

Rusia folosește exporturile de gaze drept instrument de șantaj, spun analiștii internaționali, iar dependența față de gazele rusești este una dintre marile slăbiciuni ale statelor membre ale Uniunii Europene în orice confruntare cu Vladimir Putin.

Legea ar trebui să asigure securitatea energetică a României prin exploatarea gazelor din Marea Neagră. Aceasta a primit în Camera Deputaților 249 de voturi „pentru” și 34 de voturi „împotrivă”.

Atât liderii politici, cât și experții din domeniu spun că exploatarea gazelor din perimetrul Deep Neptun nu este afectată de invazia Rusiei în Ucraina, iar „în cinci ani vom fi cu adevărat independenți energetic”, după cum s-a exprimat premierul Nicolae Ciucă, înainte de adoptarea legii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri