Caută
Close this search box.

Antonio Guterres a ajuns de la Odesa în Republica Moldova

antonio guterres

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a sosit vineri în Republica Moldova, unde urmează să se întâlnească cu preşedinta Maia Sandu, după ce şi-a încheiat a doua vizită în Ucraina de la începutul invaziei ruse, a declarat purtătorul său de cuvânt Farhan Haq, citat de EFE.

Escala la Chişinău, care nu fusese planificată iniţial în itinerarul anunţat de Naţiunile Unite, intervine după ce Guterres a vizitat vineri oraşul-port Odesa pentru a vedea la faţa locului modul în care este pus în aplicare acordul ce permite exportul de cereale ucrainene.

Sâmbătă, şeful ONU va zbura la Istanbul, unde îşi va finaliza turneul în Europa, vizitând Centrul Comun de Coordonare (JCC) care supraveghează respectarea pactului mediat de Naţiunile Unite şi Turcia.

Potrivit lui Haq, citat de Agerpres, Guterres se va întoarce la New York sâmbătă seara târziu.

În cursul vizitei la Odesa, Antonio Guterres a subliniat efectele pozitive ale acordului care a permis deblocarea exportului de cereale ucrainene şi a pledat pentru prelungirea acestuia.

Secretarul general al ONU a vizitat joi Liov, unde s-a întâlnit cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi cu cel al Turciei, Recep Tayyip Erdogan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri