Caută
Close this search box.

Patriarhia Română, în Cazul Visarion Alexa: Sancțiuni direct proporționale cu faptele dovedite din punct de vedere judiciar

Patriarhia Română este prima instituţie care anunţă sancţiuni ferme pentru preotul Visarion Alexa.

Este acuzat că ar fi agresat sexual o enoriaşă, chiar în timpul tainei sfintei spovedanii. Visarion Alexa nu mai are voie să fie paroh şi nici să desfăşoare vreo activitate preoţească.

La discuţiile cu superiorii din Biserică, preotul ar fi recunoscut faptele. Acum are obligaţia să îi anunţe constant despre ancheta penală în care este implicat.

Prima interdicţie spune că preotul Visarion Alexa este suspendat de la slujire. Altfel spus, are interdictie sa oficieze orice serviciu religios.

Iar lista continuă cu retragerea funcţiei de paroh, dar şi cu obligaţia de a informa constant Arhiepiscopia Bucurestiului despre evoluția cercetărilor judiciare.

Despre obiceiurile neortodoxe ale fostului paroh, care ar fi avut loc în timpul spovedaniei, enoriașii spun că au mai auzit de-a lungul anilor, însă nicio autoritate nu a luat vreo măsură, potrivit TVR.

Potrivit Patriarhiei Române, „O dată cu pronunțarea sentinței judecătorești de la sfârșitul perioadei de control judiciar, ținând cont riguros de motivația sentinței și de gravitatea acesteia, Arhiepiscopia Bucureștilor, prin Comisia sa de disciplină, va comunica la rândul ei sancțiunile pe linie bisericească ce vor fi aplicate preotului Visarion Alexa, sancțiuni direct proporționale cu faptele dovedite din punct de vedere judiciar”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri