Caută
Close this search box.

LIVE VIDEO Elisabeta a II-a este înmormântată astăzi, la Windsor. Şefi de stat, demnitari, capete încoronate au fost la ceremonia religioasă de la Westminster Abbey

elisabeta a II-a

Regina Elisabeta a II-a este înmormântată, la ora locală 19.30 (21.30, ora României), într-o ceremonie privată, în Capela St George’s, a Castelului Windsor.

Imnul britanic, ”God save the King”, a răsunat în Abaţia Westminster, în încheierea ceremoniei religioase în memoria Reginei Elisabeta a II-a. Sicriul a părăsit abaţia, astfel partea publică a ceremoniei încheindu-se.

Partea publică a înmormântării reginei Elisabeta a II-a s-a încheiat după un ceremonial care a durat o oră, punctat de lecturi biblice şi imnuri religioase.

Imensa abaţie s-a cufundat în două minute de reculegere, alături de întregul Regat Unit, un ultim omagiu adus fostei suverane.

Sicriul părăsise Westminster Hall, învelit în stindardul regal şi cu coroana imperială, sceptrul şi orbul pe el.

O coroană de flori roz a fost depusă pe sicriul. Afetul pe care a fost depus sicriul reginei defuncte a fost tras de 142 de marinari. El a fost urmat de către cei patru copii ai fostei suverane.

Regina Victoria a încredinţat în 1901 Marinei Britanice onoarea de a păzi sicriul regal sau rămăşiţele unor oameni de stat importanţi, ca Winston Churchill.

Regele Charles al III-lea a sosit la Westminster Hall, împreună cu prinţul William.

Noul rege a traversat în aplauzele mulţimii, pentru a se duce la Westminster Hall, iar apoi la Abaţia Westminster, unde a avut loc ceremonia de înmormântare a mamei sale.

El a venit cu o maşină neagră, cu steagul regal arborat, împreună cu fiul său mai mare, William. Câteva momente mai târziu, au sosit nepoţii reginei.

Noua prinţesă de Walles, Kate, şi cei doi copii mai mari, George şi Charlotte, au sosit cu altă maşină.

Regina Camilla a sosit după ei. Harry a sosit mai devreme, împreună cu soţia sa, Meghan, şi cu copiii lor.

După Emmanuel Macron şi Joe Biden, la Abaţia Westminster au sosit foştii premieri Boris Johnson şi Theresa May, cu o jumătate de oră înainte de începerea ceremoniei.

Ei au fost urmaţi de foştii premieri Gordon Brown şi Tony Blair, însoţiţi de către soţii.

Liz Truss, numită premier de către Elisabeta a II-a, cu două zile înainte să moară, a salutat la rândul ei autorităţile religioase.

Şefii de stat invitaţi la ceremonie au sosit cu o oră înainte ca aceasta să înceapă. Emmanuel Macron a sosit împreună cu soţia sa, Brigitte, iar Joe Biden împreună cu Jill.

Spre deosebire de alţi şefi de stat, Joe Biden a sosit la abaţia regală cu o limuzină. Mii de britanici s-au adunat în jurul gardurilor abaţiei, în care se află 2.000 de invitaţi, scrie News.ro.

Funeraliile de stat, primele de la moartea lui Winston Churchill, în anul 1965, au avut loc luni la Abaţia Westminster, în prezenţa a peste 2.000 de invitaţi, inclusiv sute de demnitari străini şi capete încoronate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri