Caută
Close this search box.

New York Post susţine că a fost piratat, după apariţia unor apeluri la asasinarea lui Joe Biden

New York Post a declarat joi că a fost piratat de unul dintre angajaţii săi, după publicarea unor articole şi a unor tweet-uri care îndemnau la asasinarea unor personalităţi politice, între care preşedintele american Joe Biden, relatează AFP.

„New York Post a fost piratat”, a comunicat tabloidul după ce şi-a reluat controlul asupra propriului cont de Twitter.

„Ancheta New York Post arată că acţiunile neautorizate au fost comise de un angajat şi noi luăm măsurile potrivite”, a declarat cotidianul de orientare conservatoare într-un comunicat transmis AFP, citat de Agerpres.

Tweet-uri care îndemnau la asasinarea lui Joe Biden şi a democratei de New York, Alexandria Ocasio-Cortez, fuseseră publicate în cursul dimineţii, adoptând formatul obişnuit al tweet-urilor acestei filiale a News Corp, imperiul mediatic al miliardarului de origine australiană Rupert Murdoch.

Un tweet care utiliza injurii rasiste împotriva primarului afro-american al New York-ului, Eric Adams, includea un link spre un articol de pe site cu acelaşi titlu ca tweet-ul, a relevat jurnalistul David Mack, de la BuzzfeedNews.

„Angajatul respectiv a fost concediat”, a afirmat „New York Post” în comunicatul său, precizând că „a retras imediat în cursul dimineţii conţinutul ignobil şi condamnabil de pe site-ul nostru web şi din conturile noastre de pe reţelele sociale”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri